Vineri seara a avut loc un casting pentru cea de-a doua ediţie a concursului de frumuseţe Miss Martie, eveniment la care au participat 30 de tinere, din care au fost alese 18 fete pentru finala care va avea loc în 24 martie.
Petrecăreţii au putut asista joi seara la un concert al formaţiei Flat, patru muzicieni care au deja succes interpretând coveruri după melodii celebre.
Concertele şi petrecerile din cluburile timişorene încep ca de obicei de joi, când oferta include recitaluri Madame Hooligan şi Urma, muzică irlandeză şi chiar o bătaie cu ciocolată. Vineri seara cântă Vama şi Deceneu, iar amatorii de plăci sunt invitaţi la „DISCoverVINIL”, urmând ca sâmbătă seara să concerteze The Swan Bride şi Persona.
Vineri noaptea, la clubul Zambara, amatorii de muzică electronică vor avea parte de o petrecere specială, în cadrul căreia va mixa Margaret Dygas, una dintre cele mai reprezentative prezenţe feminine de pe scena muzicii electronice.
Timişorenii amatori de concerte şi petreceri au ocazia să participe la un eveniment neconvenţional în cadrul căruia vor avea parte de o noapte de senzaţie cu trupe live şi DJ, locaţia în care se va desfăşura acest spectacol fiind...un tren!