Amatorii de muzici electronice „mai altfel“ sunt aşteptaţi la o nouă ediţie a manifestării AnonimTM s PRESSURE party, care îşi propune ca în fiecare ultima sâmbătă a lunii să le ofere celor interesaţi un mix interesant de muzici.
La cei 55 de ani ai săi, celebrul Nigel Kennedy a demonstrat joi seara cu ocazia primului său concert susţinut în Timişoara că faima de care se bucură pe întreg Mapamondul este binemeritată, recitalul său fiind unul care a reuşit să provoace o deosebită bucurie în rândul spectatorilor care au plătit între 100 şi 220 lei pentru acest eveniment.
Joi noaptea, tinerele talente care îşi doresc să devină DJ au fost invitaţi la o întrecere, în urma căreia organizatorii evenimentului au oferit ca şi premiu o pereche de căşti profesionale dar şi şansa de a „prinde“ un loc la pupitrul tehnic.
În acest sfârşit de săptămână, amatorii de petreceri vor avea parte de o sumedenie de concerte şi seturi, printre numele aflate pe afişele locaţiilor numărându-se Nigel Kennedy, Cargo, Pavel Stratan, Paralela 47, Les Elephants Bizzares, Grimus şi The Mono Jacks.
Miercuri noaptea, amatorii de petreceri din Timişoara au avut parte de setul DJ-iţei Emmie Rush din Bucureşti, aflată pentru prima oară în oraşul nostru, care le-a servit celor prezenţi un amestec de muzici gustate din plin de cei aflaţi în club la acea oră.
Azi în Timișoara
Joi, 24 septembrie, începe SIMULTAN Festival 2026: Against Resolution la Muzeul Corneliu Mikloși. Mai puteți merge la film sau să vizitați expoziții.
România
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut miercuri, la New York, un bilanț al vizitei desfășurate în contextul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Șeful statului a vorbit despre intervențiile sale la ONU, întâlnirile cu oficiali și oameni de afaceri americani, promovarea României pentru investiții, dar și despre discuțiile purtate cu reprezentanții comunității românești din Statele Unite.
Ştiri din Timiș
Comunitatea de afaceri din Timiș a fost prezentată la nivel național în cadrul podcastului Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), „Se întâmplă acum cu Tudor Barbu”. Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), Florica Chiriță, a participat la București la o ediție dedicată Timișoarei și relației dintre Camera de Comerț și antreprenorii din județ.
Ştiri din Timiș
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea mai mare bază sportivă dedicată padelului din vestul României și a doua ca mărime din țară, în afara Bucureștiului.
România
Fostul preot și cântăreț Cristian Pomohaci este vizat într-un nou dosar penal, de această dată într-o anchetă privind pornografia infantilă. Procurorii DIICOT și polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au făcut, miercuri, 23 septembrie, trei percheziții domiciliare în București, Cluj-Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava.
1
Capitală Culturală
Casa Artelor din Timișoara va găzdui primele reprezentații ale unui spectacol care „invită publicul într-un univers în care granița dintre trecut și prezent se estompează, iar teme precum puterea, memoria și natura umană își dezvăluie, dincolo de timp și epocă, actualitatea surprinzătoare”.
România
Sorin Grindeanu spune că PSD nu va vota Cabinetul Mureșan și îi cere premierului desemnat să-și depună mandatul, acuzându-l că „pierde timpul” și nu prezintă un program de guvernare.
1