Cei patru membri ai formaţiei Partizan au susţinut joi seara un concert extraordinar la Timişoara, ocazie cu care fanii binecunoscutei trupe au avut ocazia să asculte câteva din cele mai interesante melodii din repertoriul muzicienilor.
În acest sfârşit de săptămână avem parte de o sumedenie de concerte şi seturi în cluburile timişorene, printre numele aflate pe afişele locaţiilor numărându-se Partizan, Lucky Man Project, Grasu XXL, Zdob şi Zdub, Paula Seling şi Poesis.
Formaţia Partizan va susţine joi, 26 aprilie, de la ora 22, un concert extraordinar la Timişoara, în cadrul căruia melomanii vor avea parte de un răsfăţ sonor din partea muzicienilor care ne-au delectat de multe ori urechile cu o sumedenie de hituri interesante.
Cei patru membri ai formaţiei Partizan au susţinut un concert extraordinar sâmbătă seara la Setup Venue, ocazie cu care fanii îndrăgitului grup au avut ocazia să asculte câteva din cele mai interesante melodii din repertoriul muzicienilor.
Pub-urile şi cluburile din Timişoara au pregătit un program cât se poate de divers pentru acest sfârşit de săptămână, printre numele care vor ajunge în oraşul nostru numărându-se Anthony Middleton (Audiofly), Partizan, Trooper, Gina Pistol. Tot în acest weekend se mai deschide încă un club în oraş, Madness.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.
Ştiri din Timiș
Primari din județul Arad au venit la Dumbrăvița pentru a vedea cum funcționează centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar (CAV), realizat prin PNRR. Proiectul, primul de acest tip din vestul țării, a devenit exemplu pentru alte administrații locale interesate de implementarea unui sistem similar.
1
Târgul Imobiliar
Premier Capital Dubai va fi prezent la Târgul Imobiliar Timișoara, unde aduce în prim-plan oportunități concrete de investiție într-una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din lume.
1
Ştiri din Timiș
Comuna Ghiroda de lângă Timișoara găzduiește în perioada 7–8 martie cea de-a XV-a ediție a Târgului Apicol Internațional de Primăvară, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate apiculturii din vestul țării. Organizatorii estimează că, pe durata celor două zile, peste 5.000 de vizitatori vor participa la manifestarea care transformă localitatea într-un adevărat punct de întâlnire pentru apicultori, producători și iubitori ai produselor stupului.