Apele sunt în continuare tulburi în Timiș, între ALDE și Pro România. În timp ce liderul ALDE Timiș, Marian Cucșa preconizează dispariția partidului său printr-o fuziune cu Pro România, liderii Pro România Timiș susțin că dacă ALDE va dispărea de pe scena politică, va fi chiar din cauza unor membri precum Cucșa.
Reprezentanții PSD, PNL, UNPR, UDMR şi ALDE au ajuns la un consens asupra reducerii TVA la 20 de procente, în cadrul discuțiilor de joi pe tema noului Cod Fiscal. Eugen Nicolicea, deputat UNPR, a anunțat, la finalul întâlnirii, că reprezentanţii partidelor propun ca noul Cod Fiscal să prevadă o o scădere a TVA în trepte, respectiv 20% de la 1 ianuarie 2016 şi 19% de la începutul lui 2017.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va relua consultările cu partidele după sărbătorile de Paști. Acestea au scopul de a evalua acțiunile din calendarul stabilit la începutul sesiunii parlamentare.
Copreşedintele PNL Timiş Dan Popa susţine că fosta filială PDL Timiş a profitat de plecarea unor membri prin celebra ”ordonanţă a traseiştilor”, deoarece s-au confirmat astfel unele suspiciuni care planau asupra unor consilieri locali, judeţeni şi chiar primari, despre care se zvonea că ar lucra pentru PSD. Acum, chiar dacă unii dintre traseişti vor să revină în partid, Popa spune că aceştia nu vor fi primiţi.
Utile
Noi restricții de circulație vor fi instituite în Timișoara începând de săptămâna viitoare, pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare și intervenții de întreținere rutieră. Traficul va fi afectat pe Calea Torontalului și în zona de sud a orașului, unde sunt programate închideri și devieri până în luna septembrie.
Utile
Sâmbătă, 6 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri și proiecții, la cursa bărcilor amuzante pe Bega sau la un festival la Muzeul Satului.
Ştiri din Timiș
Dimineața a început să arate altfel în ultimii ani. Nu mai e vorba doar de o cană de cafea băută în grabă, ci de un ritual deliberat, în care ceea ce pui în corp contează tot atât cât și felul în care o faci.
Sănătate
O pacientă în vârstă de 31 de ani, diagnosticată cu cancer de col uterin în stadiu incipient, a beneficiat vineri, 5 iunie, de prima intervenție chirurgicală asistată robotic realizată cu ajutorul sistemului Medtronic Hugo™ la Maternitatea Odobescu din cadrul Spitalului Municipal Timișoara.
Capitală Culturală
Timișorenii sunt invitați luni, 8 iunie, de la ora 19:00, la un eveniment muzical de înaltă ținută artistică, găzduit de Sinagoga din Cetate.
2
Ştiri din Timiș
Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020 – etapa a II-a, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD).
Ştiri din Timiș
După ce o femeie a fost filmată rupând flori dintr-un parc din Timișoara, Primăria atrage atenția că plantele de pe domeniul public sunt pentru toți cetățenii. Reprezentanții municipalității amintesc și că furtul florilor este sancționat de lege.
2