Cunoscutul lider al minerilor Miron Cozma va lansa, sâmbătă, la Timișoara, Partidul Social Democrat al Muncitorilor. La lansare sunt așteptați aproximativ 200 de membri și simpatizanți.
Partidul Social Democrat al Muncitorilor este denumirea formatiunii politice lansate vineri de fostul lider al minerilor Miron Cozma. Este un moment istoric, a declarat acesta din urma.
PRM Timiş nu s-a decis dacă va merge pe cont propriu în alegerile locale sau va încerca o alianţă pre-electorală cu unul dintre partidele mari. Preşedintele PRM Timiş, Grigore Trif, susţine însă că decizia de a comasa alegerile locale cu cele parlamentare a lovit dur partidul condus de Vadim Tudor.
PDL functioneaza in ilegalitate, deoarece nu ar fi inregistrat in termenul prevazut de lege documentele adoptate in urma Conventiei Nationale din 14 mai 2011, a anuntat vineri seara Antena 3. Modificarile ar fi trebuit comunicate Tribunalului Bucuresti in termen de 30 de zile de la data adoptarii. Ministerul Public trebuie sa solicite Tribunalului Bucuresti incetarea activitatii PDL si radierea acestuia din Registrul partidelor politice, potrivit aceleiasi surse.
Președintele PNȚCD Timiș, Gheorghe Ciuhandu, afirmă că la 67 de ani de la semnarea actului de la 23 august 1944, în structurile puterii din România încă se găsesc foşti reprezentanţi ai Partidului Comunist şi ai Securităţii. Liderul ţărănist consideră că este nevoie de „o nouă atitudine politică”, este nevoie din nou de PNŢCD, partidul care, afirmă el, a salvat România din criză în perioada 1997-1999.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 3 noiembrie 2026, în Timișoara?
Marți, 3 noiembrie, puteți participa la evenimente culturale, conferințe, expoziții și spectacole de teatru și dans. Seara este programată o reprezentație de balet-rock la Opera Națională Română Timișoara.

Eveniment

Mobilizare de urgență în Timiș! Doi părinți și copiii lor, dispăruți după o plimbare cu ATV-ul
Mobilizare de amploare în zona localității Poeni, din județul Timiș, după ce doi părinți și cei doi copii ai lor au plecat cu ATV-urile într-o pădure și nu au mai revenit. Pompierii, polițiștii, pădurarii și localnicii au pornit în căutarea acestora, luni seara.

Mapamond

Alertă în Germania, după Halloween! Ace, cuie și șuruburi, descoperite în dulciurile primite de copii la colindat
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.

Ştiri din Timiș

FOTO. Câinii de la adăpostul Danyflor au ieșit la plimbare prin centrul Timișoarei. Acum își caută o familie care să-i adopte
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent. 2

România

Facturile la curent ar putea crește cu până la 27%. Ce ajutoare ar putea primi românii
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție. 1

Capitală Culturală

Silviu Oravitzan, sărbătorit printr-un album dedicat operei sale. Lansare specială la Bastionul Maria Theresia din Timișoara
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.

Mapamond

Cum trăiau oamenii în urmă cu 4.000 de ani. Arheologii au descoperit urme ale producerii pâinii și berii
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.

Mapamond

Alertă cu bombă la bordul unui avion. A aterizat de urgență la Budapesta
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare. 2