Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, Legea lustraţiei, care impune restricţii ale unor drepturi pentru o perioadă de cinci ani persoanelor care au ocupat diverse funcţii în regimul comunist. Foştii nomenclaturişti vor mai putea însă candida la anumite funcții publice, precum cea de parlamentar.
Chiar dacă este grevă parlamentară, nu s-au schimbat multe lucruri pentru aleşii USL Timiş. Parlamentarii PNL şi PSD de Timiş îşi continuă programul normal, însă nu participă la lucrări decât în cazuri speciale.
Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, i-a transmis, luni seara, o scrisoare liderului său Crin Antonescu prin care îşi arată disponibilitatea de a demisiona din funcţia de senator.
Azi în Timișoara
Joi, 9 mai, puteți participa la un spectacol de Ziua Europei în Piața Victoriei. Mai puteți merge și la un recital, piesă de teatru, la filme sau expoziții.
România
Parlamentarii propun modificarea legislației privind pescuitul, astfel încât să se reducă braconajul piscicol. Una dintre măsurile conținute de viitoarea lege a pescuitului este sancționarea mai drastică a celor care îi vor încălca regulile, unele dintre amenzile propuse ajungând până la 10.000 de lei.
Mapamond
Premierul thailandez Srettha Thavisin a anunțat miercuri că guvernul său intenționează să reincrimineze consumul recreațional de canabis până la sfârșitul anului. Decizia vine la 6 ani după ce Thailanda a devenit prima țară din Asia care a legalizat substanța, relatează Reuters.
Capitală Culturală
Timișoara Refugee Art Festival a ajuns la ediția cu numărul 8 și invită publicul la un program extins de activități artistice, culturale și sociale. TRAF 8 se desfășoară în perioada aprilie – noiembrie și își extinde grupul țintă către persoanele din comunități defavorizate, din toate categoriile de vârstă.
Eveniment
Jandarmii Grupării Mobile Timișoara au ajutat, în a treia zi de Paști, un copil pierdut să se întoarcă în brațele mamei.
România
Miercuri după prânz, două tramvaie s-au ciocnit în zona UTA, pe Calea Aurel Vlaicu. Două persoane au fost rănite în urma impactului, potrivit Aradon.ro.
Ştiri din Timiș
Miercuri a plouat în mai multe zone din Timișoara. Cele mai multe precipitații au căzut în zona Buziașului-Musicescu, unde unele străzi au fost inundate. UPDATE. Au intervenit pompierii pentru evacuarea apei din curți și case
6
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să arate că susține învățământul dual, astfel că va desfășura o campanie de informare cu privire la oferta unităților de învățământ de profil. Sunt peste 400 de locuri, în șase școli, care oferă acest tip de învățământ în municipiu.