Consiliul Europei consideră reamenajarea Parcului Pădurice drept „o sursă de inspirație care trebuie promovată”. Proiectul de modernizare a fost finalizat de Primăria Timișoara în urmă cu cinci ani și a fost recompensat la a șaptea ediție a Premiilor Europene de Peisagistică 2020/2021. A fost singurul din România înscris, anunță fostul viceprimar al Timișoarei.
Dacă unora ploile le-au dat bătăi de cap, pentru alții au fost prilej de distracție în toată regula. În urma ruperilor de nori din ultimele zile, multe zone din oraș au fost, preț de câteva ore bune sau chiar mai mult, invadate de ape. Nu a făcut excepție nici Parcul Pădurice, iar pentru câțiva copii ieșiți la joacă în zona verde a devenit loc de bălăceală.
Lacuri cu nuferi, grădini tematice, stâncărie, locuri de joacă, mini-skatepark, echipamente de fitness, teren de sport, șezlonguri – toate acestea ar fi trebuit să poată fi admirate în continuare în Parcul Pădurice, inaugurat în urmă cu trei ani, după o reabilitare completă. Timișorenii se plâng însă că Păduricea din sudul Timișoarei a ajuns într-o stare deplorabilă, pe alocuri. Și nu este singurul parc neîngrijit.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.
Ştiri din Timiș
Primari din județul Arad au venit la Dumbrăvița pentru a vedea cum funcționează centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar (CAV), realizat prin PNRR. Proiectul, primul de acest tip din vestul țării, a devenit exemplu pentru alte administrații locale interesate de implementarea unui sistem similar.
Târgul Imobiliar
Premier Capital Dubai va fi prezent la Târgul Imobiliar Timișoara, unde aduce în prim-plan oportunități concrete de investiție într-una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din lume.
1
Ştiri din Timiș
Comuna Ghiroda de lângă Timișoara găzduiește în perioada 7–8 martie cea de-a XV-a ediție a Târgului Apicol Internațional de Primăvară, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate apiculturii din vestul țării. Organizatorii estimează că, pe durata celor două zile, peste 5.000 de vizitatori vor participa la manifestarea care transformă localitatea într-un adevărat punct de întâlnire pentru apicultori, producători și iubitori ai produselor stupului.