Primăria Timişoara n-a reuşit încă să pună în funcţiune caruselul din Parcul Copiilor. La mai bine de un an de la redeschiderea parcului, după lucrări de modernizare care au costat peste 2 milioane de euro, caruselul nu poate fi încă folosit de către cei mici, trenuleţul şi canoele funcţionează după un program... necunoscut – există un program, spun oficialii municipalităţii, dar nu este afişat niciunde la vedere, se plâng vizitatorii -, iar cofetăria nu a fost încă deschisă.
La mai bine de un an de la redeschiderea Parcului Copiilor din Timişoara, după modernizare, caruselul nu poate fi folosit încă, pentru că autorităţile locale nu au fost în stare să obţină o autorizaţie de la ISCIR. Probleme au fost şi cu folosirea noilor bărcuţe din parc, pentru că primăria... duce lipsă de personal.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat că au hotărât să prelungească programul de funcţionare al Parcului Copiilor „Ion Creangă”. Parcul va fi deschis de dimineaţa de la ora 9.00 până la miezul nopţii. Autorităţile spun că decizia a fost luată la solicitarea cetăţenilor.
Cei mici au putut asista la demonstraţii de dresaj, au avut ocazia să pună mâna pe armele ”mascaţilor” şi să pornească sirenele maşinilor de poliţie, au făcut ture cu trenuleţul, s-au plimbat cu carturile şi au făcut poze alături de personaje de desene animate sau de basm, de ziua lor, în Parcul Copiilor din Timişoara. Doar vremea rea le-a stricat planurile prichindeilor, care n-ar mai fi vrut să plece...
În încercarea de a-i sensibiliza pe timişoreni, şi mai ales pe cei mici, să adopte cât mai mulţi câini comunitari, primăria va organiza un târg de adopţii pe platoul din faţa Parcului Copiilor în 1 iunie. Tot acolo vor avea loc, sâmbătă, concursuri de desene pe asfalt şi sesiuni de face-painting.
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
1
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.
Capitală Culturală
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.
Ştiri din Timiș
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.