Societatea de Drumuri Municipale a supraviețuit din bani publici și anul trecut. Cele mai multe venituri au intrat de la primărie: 47 de milioane de lei doar pe lucrările executate, 8,5 din TimPark și alte peste 100.000 de lei din ridicarea mașinilor de pe străzile orașului. Drumarii SDM au făcut marcaje rutiere de peste 1 milion de euro, dar și 56 de locuri de parcare care s-au nimerit să fie amenajate chiar pe strada de 200 de metri pe care locuiește șeful de la Drumuri din primărie, Culiță Chiș.
Nu face încă alte locuri noi de parcare, dar le numerotează pe cele vechi. SDM, societatea primăriei care administrează sistemul Timpark, a vopsit de zor la cifre zilele trecute în zona Dacia. Oamenii au ajuns să creadă că vor putea să închirieze locuri de parcare, dar primarul Nicolae Robu e ferm: nu vrea să se degradeze relațiile interumane.
Prima parcare de cartier a Timișoarei, promisă în urmă cu aproape un an, încă nu este gata. Primarul Nicolae Robu spune că n-a primit informațiile finale de la proiectant, dar le-a dat un ultimatum „unor responsabili importanți” din primărie, să stea cu gura pe contractanți și să pună în mișcare proiectele de investiții. Iar parcările etajate promise anul trecut reprezintă doar o mică parte din ele.
Confruntat cu numeroase critici pentru modul în care a fost deszăpezită Timișoara, primarul Nicolae Robu contraatacă cu promisiuni. Nu mai puțin de trei parcări pe două nivele ar urma să fie construite anul viitor între blocuri. Edilul-șef a publicat, sâmbătă, pe Facebook, și o poză cu conceptul viitoarelor parcări „pe dublu nivel”.

România

USR îi cere lui Grindeanu să supună la vot legea responsabilității în energie, blocată în parlament din 2022
USR solicită conducerii Camerei Deputaților introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind responsabilitatea în energie, depus încă din 2022. Formațiunea susține că legea ar împiedica închiderea unor capacități energetice înainte de punerea în funcțiune a unor alternative.

Ştiri din Timiș

FOTO. Timișoara are șase noi cetățeni de onoare. ÎPS Ioan și Virgil Ianțu, printre ei
Șase personalități vor primi titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, organizată de Ziua Timișoarei. Distincțiile recompensează contribuții remarcabile în domenii precum educația, cultura, jurnalismul, cercetarea, activitatea socială și viața spirituală.

Ştiri din Timiș

S-au publicat locurile rămase libere la liceele din Timiș în etapa a II-a
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.

Ştiri din Timiș

Festivalul japonez Natsu Matsuri revine la Timișoara cu spectacole Kabuki, dans Bon Odori și ateliere culturale
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.

România

Mai multe companii mari din România își opresc producția pentru a economisi energie electrică. Apel de la Bolojan pentru toată țara
Premierul Ilie Bolojan a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie, în contextul unei crize energetice regionale provocate de secetă și de scăderea drastică a debitelor Dunării. 4

Capitală Culturală

Cum se amenaja un dormitor în perioada interbelică? Vă puteți inspira la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.

Ştiri din Timiș

Admitere UVT 2026: aproape 3.800 de candidați confirmați la licență. Ce specializări au avut cea mai mare concurență
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță că sesiunea de admitere din iulie 2026 s-a încheiat cu un număr mai mare de candidați confirmați decât anul trecut. La studiile de licență au fost confirmați 3.725 de candidați, cu aproape 15% mai mulți față de sesiunea din iulie 2025, iar la masterat au fost confirmați 1.832 de candidați, în creștere cu peste 5%. 1

Capitală Culturală

VIDEO. De la folclorul românesc la Marija Šerifović. A treia zi a sărbătorii Timișoarei a adus zeci de mii de oameni în centru
Zeci de mii de oameni au participat la cea de-a treia zi a Zilei Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026, marcată de concertul în premieră al Marijei Šerifović și de spectacolul acrobatic Meraviglia. Programul se încheie astăzi cu ultimele evenimente culturale și oficiale dedicate sărbătorii orașului. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici