Sezonul moto din acest an s-a încheiat la Timişoara cu o „Paradă de speriat”. Motocicliştii din oraş, împreună cu colegi din alte localităţi, costumaţi în piraţi, vampiri, fantome sau vrăjitoare au ieşit pe străzile din centrul Timişoarei.
În perioada 3-5 august va avea loc la Lugoj, în premieră naţională, primul festival rock dedicat deopotrivă motocicliştilor şi bicicliştilor şi, nu în ultimul rând, iubitorilor acestui gen muzical. Evenimentul, de tip ”open air festival” se numeşte ”Rock pe două roţi” şi va avea loc în incinta bazei sportive a Liceului Agricol, la ieşirea din oraş, spre Timişoara.
Susţin ediţia a şasea a Moto Bike Mania. Timp de trei zile, de vineri, 18 iunie, până duminică, 20 iunie, la Muzeul Satului Bănăţean este programată o nouă ediţie a uneia dintre cele mai apreciate expoziţii susţinute de Camera de Comerţ: Moto Bike Mania. Iar ce modalitate mai bună de promovare a evenimentului, decât o paradă a motocicliştilor?
Sute de motociclişti s-au adunat sâmbătă dimineaţa în parcarea Centrului de Afaceri din Timisoara, pentru a marca startul tradiţionalei campanii anti-accidente, ediţia 2010. De aici, bikerii timişoreni au demarat în trombă pe străzile oraşului, însă parada lor a fost întreruptă pentru câteva minute chiar în faţa Catedralei Mitropolitane, când un şofer nerăbdător a încercat să îşi facă loc prin coloana de bikeri şi l-a acroşat pe unul dintre manifestanţi.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să amplaseze 300 de puncte pentru colectarea ambalajelor SGR în parcuri, pe malurile Begăi și în zona centrală. Acestea vor fi atașate coșurilor de gunoi pentru a eficientiza colectarea.
Mapamond
Consumul de alcool a început să scadă în rândul americanilor după perioada pandemiei, însă tendința nu este valabilă pentru toate grupele de vârstă. Adulții cu vârste între 50 și 64 de ani sunt singurii care continuă să consume tot mai mult alcool, arată un nou studiu.
Ştiri din Timiș
Un deținut de la Penitenciarul Timișoara își folosește meseria pe care a avut-o înainte de condamnare pentru a-i ajuta pe oamenii cu dizabilități. Aurelian Ionel Mocanu, aflat în detenție din noiembrie 2024 pentru trafic de droguri, repară gratuit fotoliile rulante ale persoanelor din Timișoara și din județul Timiș.
Ştiri din Timiș
Strada Proclamația de la Timișoara ar urma să fie transformată radical: mai mult spațiu pentru pietoni și bicicliști, piatră naturală în locul asfaltului, zone shared space și 89 de arbori noi. Investiția este estimată la 63,5 milioane de lei.
2
România
Alertă în Marea Neagră: navă lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș. 13 marinari, dați dispăruți
O navă, „Royad Mammadov”, ar fi fost lovită de o dronă luni, în Marea Neagră, în apropierea platformei „Pescăruș”, operată de OMV Petrom. În urma incidentului, a izbucnit un incendiu, iar autoritățile române au declanșat o operațiune de căutare și salvare. Comandantul navei este rănit, iar 13 membri ai echipajului sunt dați dispăruți. Mai multe nave ARSVOM au fost mobilizate pentru intervenție.
Eveniment
Polițiștii rutieri din Timiș intensifică verificările în trafic în această săptămână. În perioada 5-11 octombrie, aceștia urmăresc în special folosirea telefonului mobil la volan, în cadrul operațiunii europene ROADPOL „Focus on the Road”.
Mapamond
Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din 2026 a fost acordat cercetătorilor Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel pentru descoperirile lor privind canalele ionice activate de lumină și dezvoltarea optogeneticii.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara au aplicat, în ultimele trei luni, 45 de sancțiuni pentru încălcarea legislației privind protecția mediului și abandonarea deșeurilor. Valoarea totală a amenzilor se apropie 500.000 de lei.