Municipalitatea va cumpăra în jur de 25 de panouri de expunere stradale, pe care le va folosi pentru activități de promovare. Propunerea a venit de la un consilier local PNL, care a depus un amendament la proiectul de buget al orașului. Se vor cheltui 25.000 de lei pentru astfel de panouri, pe care alesul liberal le-a văzut la Viena, Munchen și Sibiu.
Mai multe panouri electorale ale PNL, amplasate în apropierea unor intersecții din Timișoara și care au fost declarate ilegale, recent, de Biroul Electoral Județean Timiș, în urma unei sesizări a PSD, vor rămâne, totuși, pe poziții. Asta după ce decizia BEJ Timiș a fost întoarsă de Biroul Electoral Central.
Sute de panouri din plastic căzute pe Autostrada A1, după Lugoj, au fost recuperate de angajaţii de la Drumuri şi remontate pe mijlocul şoselei rapide. Destinate protecţiei şoferilor pe timp de noapte, împotriva luminii farurilor autovehiculelor de pe sensul opus, acestea cedează destul de uşor din cauza vântului, ajung pe carosabil şi creează probleme, de multe ori tăind anvelopele.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la petreceri, proiecții și la evenimente dedicate spiritului sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Dacă vrei să înveți câțiva pași de dans chiar înainte de Revelion și, în același timp, să sprijini animalele aflate în dificultate, la FABER te așteaptă un curs special de DiscoFox.
Sănătate
Reprezentanții Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara transmit că a fost finalizată o nouă etapă de modernizare în clădirea Clinicile Noi, investiții menite să îmbunătățească condițiile pentru pacienții internați pe Secția de Chirurgie Generală. Această etapă face parte dintr-un proiect amplu de renovare, aflat încă în desfășurare.
Sănătate
Când copilul tău are alergii sau astm, primele întrebări te duc adesea pe grupuri de părinți sau rețele sociale, unde sfaturile vin rapid, dar nu întotdeauna corect. Specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) spun cum poți să-ți protejezi copilul de recomandările nesigure și să alegi informațiile medicale bazate pe dovezi.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Eternity”, o comedie-romantică în care Elizabeth Olsen, Miles Teller și Callum Turner explorează dilema imposibilă a unei femei prinsă între două iubiri.
Ştiri din Timiș
Un atelier creativ de confecționat îngerași din lână împâslită va avea loc la Timișoara. Evenimentul este organizat pentru a sprijini cazul medical al Ioanei Piroska, o tânără mamă diagnosticată cu glioblastom, cea mai agresivă formă de cancer cerebral.
Eveniment
Vineri a avut loc un accident rutier în comuna Bethausen, între o mașină de livrat și o mașină.
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara explică faptul că ecografia aparatului urinar rămâne una dintre cele mai simple și utile metode de investigare, fiind accesibilă, lipsită de radiații și fără a necesita o pregătire specială. În doar câteva minute, imaginile obținute pot evidenția modificări importante la nivelul rinichilor, vezicii urinare sau prostatei.