Timișorenii vor putea privi cerul de Ora Pământului, prin zece telescoape aduse în Piața Libertății de Societatea Română pentru Astronomie Culturală. În jurul lor va fi lumină, pentru că autoritățile locale au decis să nu mai stingă becurile de Earth Hour. Va rămâne pornit și iluminatul arhitectural, iar pe scena din Piața Libertății vor fi concerte.
De mai bine de două decenii, fotograful francez Yann Arthus-Bertrand a construit un portret al Pământului din imagini aeriene. Cartea sa de fotografii, „Earth From Above/Pământul de Sus”, s-a vândut în peste 4,7 milioane de copii în întreaga lume, iar în 2009 artistul a realizat un documentar intitulat „Home/Acasă”, care a devenit cel mai vizualizat documentar online de până acum.
Potrivit datelor anunțate vineri de către Institutul Național de Statistică, aproape 40% din drumurile publice din România sunt pietruite sau de pământ. Doar 35,4% din drumuri sunt modernizate.
Modul în care se desfăşoară lucrări pe străzile Timişoarei stârneşte în continuare nemulţumiri, şi asta pentru că firmele care le execută lasă de multe ori dezastru în urma lor, fie că vorbim despre trotuare sau spaţii verzi distruse, iar inspectorii primăriei... par să nu vadă ce se întâmplă prin oraş. O astfel de situaţie ne-a fost sesizată recent de un cititor www.tion.ro.
Eveniment
Polițiștii au reținut un bărbat pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, după un scandal petrecut în trafic.
Ştiri din Timiș
Un nou spațiu dedicat copiilor victime ale abuzului fizic, sexual și emoțional a fost inaugurat la Timișoara de Asociația „Inima îți vorbește”. Casa InimiLor, un refugiu terapeutic creat din dorința de a oferi alinare și sprijin celor mai vulnerabili copii, va găzdui zeci de beneficiari care încearcă să-și reconstruiască viața după traume greu de imaginat.
1
Ştiri din Timiș
Dotări desprinse parcă din filmele SF pentru echipajele Serviciului de Ambulanță al Județului Timiș. Salvatorii au primit autospeciale de ultimă generație dotate cu roboți pentru resuscitare, conexiuni la satelit pentru transmisiuni live din timpul intervențiilor și dispozitive pentru dezinfectare cu ozon. Mașinile pot fi întâlnite deja în trafic.
Eveniment
Un bărbat de 52 de ani a fost reținut după ce a fost prins la volan fără permis, conducând un autoturism neînmatriculat și fără plăcuțe de înmatriculare. Polițiștii au constatat și că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan.
2
Utile
Noi restricții de circulație vor fi instituite în Timișoara începând de săptămâna viitoare, pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare și intervenții de întreținere rutieră. Traficul va fi afectat pe Calea Torontalului și în zona de sud a orașului, unde sunt programate închideri și devieri până în luna septembrie.
1
Utile
Sâmbătă, 6 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri și proiecții, la cursa bărcilor amuzante pe Bega sau la un festival la Muzeul Satului.