Pesediștii din Timiș au sărbătorit cum se cuvine 1 mai, la Pădurea Verde, cu mici și bere. Însă, spre deosebire de alți ani, social-democraţii au împărţit doar muzică timişorenilor strânşi la iarbă verde.
Primăria Timişoara a găzduit miercuri după-amiază o audiere publică pe tema Pădurii Verzi. Unii timişoreni şi-ar dori ca pădurea de la marginea oraşului să fie amenajată ca zonă de recreere sau de agrement, alţii să rămână pur şi simplu pădure, iar alţii să fie modernizată responsabil, să fie amenajate amfiteatre, alei şi poteci pentru diferite activităţi şi să se poată face sport la lizieră. Dezideratul comun ar fi să fie în primul rând curăţenie în zonă.
Atenţie ce planuri de grătare vă faceţi pentru sfârşitul de săptămână şi de 1 Mai pentru că a intrat în vigoare Legea picnicului. Reprezentanţii Poliţiei Locale atrag atenţia că, la nivelul municipiului Timişoara, sunt permise astfel de activităţi doar la Pădurea Verde, vizavi de Muzeul Satului Bănăţean, chiar dacă zona nu este amenajată în acest sens aşa cum ar trebui. Poliţiştii locali îi vor vizita pe cei ieşiţi la picnic!
Tradiţional, Timişoara găzduieşte la început de lună mai o expoziţie chinologică internaţională. Nici în acest an evenimentul nu va lipsi, iar Asociaţia Chinologică Română a Judeţului Timiş va susţine în zilele de 5 şi 6 mai două expoziţii canine internaţionale pentru toate rasele.
Jandarmii timișeni au descoperit în zona Pădurea Verde din Timișoara șase adăposturi imporovizate în care locuiau peste 20 de persoane. După ce au amendat cinci dintre „proprietari” cu suma de 2.500 de lei, jandarmii i-au înștiințat pe aceștia că până la începutul lunii martie trebuie să părăsească pădurea, după ce demolează adăposturile ilegale și curăță zona.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.