Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că nu are niciun fel de coabitare, pact sau înţelegere, cu premierul Victor Ponta, însă consideră că este normal să aibă discuţii pe teme legate de bunul mers al țării.
In pofida disputelor iscate intre liderii europeni cu privire la masurile necesare pentru salvarea zonei euro, reprezentantii Comisiei Europene sunt decisi sa nu reduca nivelul fondurilor europene pentru Romania, cu toate ca tara noastra a intregistrat un grad de absorbtie extrem de redus.
Liderii a 25 din cele 27 state membre ale UE, printre care si Romania, insa fara Marea Britanie si Cehia, au semnat vineri dimineata, la Bruxelles, pactul de guvernanta fiscala, care cuprinde noi reguli pentru a strange cureaua - orice stat al carui deficit public depaseste 3 procente din PIB poate fi sanctionat automat. Statele care nu se conformeaza, vor fi trimise in justitie si amendate cu 0,1% din PIB. Romania a fost reprezentata de presedintele Traian Basescu, care a trecut gresit data pe document!
Tarile din UE, printre care si Romania, au adoptat luni seara un pact de consolidare a disciplinei bugetare, care stipuleaza existenta unor "reguli de aur". Doua tari nu au aderat la noul tratat - Cehia si Marea Britanie. Prezent la reuniune, presedintele Traian Basescu a afirmat: obiectivul nostru a fost sa participam cat mai consistent la ceea ce se discuta in zona euro!
Ştiri din Timiș
Kerwei este o tradiție a comunităților germane, mai ales a șvabilor bănățeni și sătmăreni, care aduce multe tradiții și sărbătoarea hramului. În weekend a avut loc la Buziaș.
Ştiri sportive
Sorana Cîrstea s-a oprit în optimile de finală ale US Open, după ce a fost învinsă de americanca Jessica Pegula, scor 3-6, 4-6. Pentru româncă, ajunsă la 36 de ani, a fost ultimul turneu de Mare Șlem din carieră.
Ştiri din Timiș
Peste 100 de copii din Parohia Timișoara Zona Dacia au primit, în weekend, ghiozdane, rechizite și alte obiecte necesare pentru începutul noului an școlar. Acțiunea face parte din programul filantropic desfășurat constant de comunitatea parohială pentru sprijinirea copiilor și familiilor care se confruntă cu lipsuri materiale.
Mapamond
Cel puțin o persoană a murit, iar alte zeci sunt prinse sub dărâmături după prăbușirea unei clădiri cu cinci etaje din Delhi, folosită pentru cazarea studenților. Șase persoane au fost salvate, iar operațiunile de căutare continuă. La subsol se efectuau lucrări în momentul prăbușirii, însă cauza exactă a incidentului nu este încă stabilită.
Eveniment
Cu 14 elevi în microbuz, un șofer a pornit la drum după ce consumase alcool. A fost oprit de polițiști, luni dimineața, la Gătaia, iar etilotestul a indicat 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
2
Ştiri din Timiș
Vacanța de vară s-a încheiat, iar elevii din Timiș s-au întors în această dimineață la școală, pentru începutul anului școlar 2026-2027. Noul an aduce schimbări în special pentru elevii care intră în clasa a IX-a, care vor începe studiul după noile planuri-cadru și programe școlare. Pentru clasele 0-VIII intră în vigoare și noile standarde naționale de evaluare, iar examenele naționale din 2027 au fost programate mai devreme.
Mapamond
Un avion cargo Boeing 767-300 al Amazon Prime a aterizat duminică seara la Miami, dar nu a reușit să frâneze suficient, a ieșit de pe pistă și a ajuns într-o parcare a aeroportului, unde s-a răsturnat.
Mapamond
AfD a obținut o victorie istorică în Saxonia-Anhalt, cu peste 40% din voturi, devansând categoric CDU. Rezultatul reprezintă cel mai bun scor al extremei drepte la alegerile dintr-un land german și complică formarea viitorului guvern regional.