Pacienţii de la Spitalul Judeţean din Timişoara vor avea un meniu deosebit de sărbători. Aceştia vor putea gusta din bucatele alese de sărbători, dacă nu sunt la un regim special…
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş (CJAS) a suplimentat, la începutul acestei luni, fondurile destinate unităţilor sanitare cu paturi cu care se află în relaţie contractuală. Pe lângă bugetul pe care îl aveau iniţial, spitalele din Timiş au primit în plus aproape 30 de milioane de lei.
Cititorii www.tion.ro ne sesizează nereguli la Spitalul Județean din Timișoara. Un bărbat care a avut bunicul internat în unitatea spitalicească a fost nevoit să cumpere un instrument medical necesar operației bătrânului, iar acum nu reușește să recupereze suma. Este vorba despre o pensă specială, în valoare de 2.000 de lei, pentru o operaţie de colon. Bunicul său a şi decedat, la 10-12 zile după acea operaţie…
Ca urmare a sesizărilor venite din partea asiguraţilor şi a controalelor efectuate de CJAS Timiş la unităţile spitaliceşti, Casa de Asigurări atrage încă o dată atenţia managerilor de spitale în vederea gestionării eficiente a fondurilor alocate.
Dacă până nu demult doar cei de vârstă mai înaintată aveau nevoie de un transplant, acum vârsta celor care au nevoie de un organ nou scade pe zi ce trece. În vestul ţării sunt peste 700 de bolnavi care se află pe listele de aşteptare pentru transplant, cei mai mulți cu vârsta între 18 și 40 de ani.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.