Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara – OSUT este parte a protestului naţional prin care studenţii cer alocarea procentului promis, de şase procente din Produsul Intern Brut, pentru învăţământ. Pe mai multe cămine din Complexul Studenţesc din Timişoara şi pe clădirea UVT au fost amplasate mai multe bannere prin care se cer cei 6% din PIB pentru educaţie.
Studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara se pregătesc pentru o seară de neuitat în compania celor mai îndrăgite personaje din basmele românești. Totul se va desfășura în cadrul Balului Bobocilor UVT, unde tinerii vor putea să petreacă până dimineața, cu muzică și numeroase surprize.
Au început pregătirile pentru o nouă ediţie a StudentFest. Echipa organizatoare lansează înscrierile pentru tinerii artişti care doresc să participe şi să se promoveze în cadrul festivalului. Acestea se pot face până pe 24 martie.
Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara (OSUT) a demarat proiectul "Democraţia în UVT", constând în organizarea alegerilor pentru studenţi reprezentanţi în Consiliile Facultăţilor, Senatul UVT, Consiliile Şcolilor Doctorale şi CSUD, în baza faptului că studenţii au dreptul (oferit prin lege) la 25% din toate forurile de conducere ale universităţii.
Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara pune la cale astăzi, 24 octombrie, începând cu ora 22, Balul Bobocilor din Universitatea de Vest. Evenimentul are loc în Heaven Studio, avându-i ca invitaţi pe Ami şi Spike, iar tema Balului este Fire and Ice.
Ştiri din Timiș
Garda de Mediu Timiș avertizează că abandonarea, depozitarea ilegală și incendierea deșeurilor nu vor mai fi tolerate. Amenzile ajung până la 70.000 de lei, iar în cazuri grave se poate deschide dosar penal. Controalele vor fi intensificate în perioada următoare.
Cinema
Cinefilii din Timișoara sunt așteptați la Cinema Studio între 19 și 22 martie pentru ediția cu numărul 30 a Festivalului Filmului Francez. Cu o tradiție de trei decenii, festivalul s-a impus ca un reper esențial pentru iubitorii cinematografiei franceze.
Ştiri din Timiș
Într-o zi însorită și plină de energie, peste 450 de participanți, inclusiv numeroși copii, s-au adunat pentru a sărbători Holi – Festivalul Indian al Culorilor, la un eveniment organizat de Ambasada Indiei în România și Republica Moldova, în colaborare cu liderul comunității locale, Șef de Lucrări Dr. Nilima Rajpal Kundnani.
Eveniment
O explozie urmată de incendiu a provocat, astăzi, arsuri la față și mâini unui adolescent din Becicherecu Mic. Incidentul a avut loc la parterul unei locuințe cu trei niveluri, iar pompierii au intervenit să stingă incendiul.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sezonul cald readuce în prim-plan bucuria meselor în aer liber, iar grătarul devine piesa centrală în jurul căreia se adună familia și prietenii.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara organizează pe 6 aprilie o nouă licitație pentru închirierea a 11 spații comerciale din mai multe cartiere. Contractele vor fi pe cinci ani, iar prețurile de pornire variază între 5,3 și 16,35 euro/mp.
Eveniment
Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat primele măsuri după accidentul în care o femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni de un autobuz E2. Șoferul a fost retras de pe traseu, iar o anchetă internă este în desfășurare.
2
Ştiri din Timiș
Lucrările de regenerare urbană din zona Pieței Traian încep în aceste zile, după emiterea ordinului de începere și stabilirea calendarului intervențiilor. Șantierul va fi deschis pe mai multe fronturi, cu lucrări etapizate și restricții de circulație.
3