Fosta administrație a Timișoarei nu e bună de plată, deocamdată. Instanța a decis, după opt termene, că fostul primar Ciuhandu, foștii viceprimari Orza și Grindeanu și alți funcționari ai PMT nu trebuie să plătească un prejudiciu de 350.000 de lei constatat de Curtea de Conturi pentru folosirea mașinilor Ford închiriate în 2009 de la RATT. Actualul primar a cerut banii de la fosta conducere.
Timişoara – citadela de dreapta din România a căzut, crede fostul viceprimar ţărănist Adrian Orza. Acesta spune că i-a avertizat pe liderii politici locali ai partidelor de dreapta că acest lucru se va întâmpla dacă orgoliile nu vor fi date deoparte şi de aceea crede că acum, în perspectiva alegerilor prezidenţiale, se impune ca toate mişcările de dreapta să se unifice nu sub o singură persoană, ci sub aceleaşi idei şi valori.
Preşedintele PNŢCD la nivel naţional, Aurelian Pavelescu, a fost prezent la sfârşitul săptămânii ce tocmai s-a încheiat la Timişoara, pentru a participa la alegerile organizaţiei municipale a ţărăniştilor. Aici a spus că Adrian Orza, consilier local PNŢCD, ar putea să candideze din partea ţărăniştilor în 2016, deşi, acum, Orza, alături de alţi ţărănişti, este într-o altă aripă a organizaţiei, cea care nu agreează actuala conducere, în frunte cu Pavelescu.
Ştiri din Timiș
Un nou spațiu dedicat copiilor victime ale abuzului fizic, sexual și emoțional a fost inaugurat la Timișoara de Asociația „Inima îți vorbește”. Casa InimiLor, un refugiu terapeutic creat din dorința de a oferi alinare și sprijin celor mai vulnerabili copii, va găzdui zeci de beneficiari care încearcă să-și reconstruiască viața după traume greu de imaginat.
Ştiri din Timiș
Dotări desprinse parcă din filmele SF pentru echipajele Serviciului de Ambulanță al Județului Timiș. Salvatorii au primit autospeciale de ultimă generație dotate cu roboți pentru resuscitare, conexiuni la satelit pentru transmisiuni live din timpul intervențiilor și dispozitive pentru dezinfectare cu ozon. Mașinile pot fi întâlnite deja în trafic.
Eveniment
Un bărbat de 52 de ani a fost reținut după ce a fost prins la volan fără permis, conducând un autoturism neînmatriculat și fără plăcuțe de înmatriculare. Polițiștii au constatat și că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan.
2
Utile
Noi restricții de circulație vor fi instituite în Timișoara începând de săptămâna viitoare, pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare și intervenții de întreținere rutieră. Traficul va fi afectat pe Calea Torontalului și în zona de sud a orașului, unde sunt programate închideri și devieri până în luna septembrie.
Utile
Sâmbătă, 6 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri și proiecții, la cursa bărcilor amuzante pe Bega sau la un festival la Muzeul Satului.
Ştiri din Timiș
Dimineața a început să arate altfel în ultimii ani. Nu mai e vorba doar de o cană de cafea băută în grabă, ci de un ritual deliberat, în care ceea ce pui în corp contează tot atât cât și felul în care o faci.