Dispeceratul Naţional de Gaze de decis, la începutul acestei săptămâni, să reducă debitul alocat Colterm Timişoara cu 35%, sub cota minimă de avarie, ceea ce înseamnă că, în ciuda eforturilor de a se asigura în continuare livrarea agentului termic la parametrii normali, temperatura în apartamentele timişorenilor va scădea cu 3 grade Celsius.
Timişoara ar putea deveni al doilea oraş din România, după Sibiu, care ar purta titulatura de capitală culturală a Europei. Primarul oraşului, Gheorghe Ciuhandu, a declarat la inaugurarea Sălii 2 a Teatrului Naţional că va depune candidatura pentru ca Timişoara să poarte acest prestigios titlu în anul 2021.
Preşedintele executiv al Handbal Club Politehnica Municipal Timişoara, Viorel Aurel Şerban, a anunţat că obiectivul echipei pentru retur e clasarea finală în zona locurilor 7-8.
Zeci de cerşetori au fost ridicaţi de pe străzi şi din clădirile dezafectate din Timişoara în urma unei acţiuni a Poliţiei Comunitare şi Poliţiei Municipiului Timişoara.
Circulaţia a fost îngreunată, joi dimineaţă, din cauza căderilor de zăpadă din cursul nopţii. Dacă pe arterele principale din Timişoara şi pe drumurile europene şi naţionale din judeţul Timiş s-a intervenit cu autospeciale şi material antiderapant, pe arterele secundare din municipiu şi pe drumurile comunale conducerea unei maşini care nu este echipată pentru iarnă poate fi o provocare.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
1
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.