Consilierii locali din Timişoara i-au luat la întrebări pe şefii Direcţiei de Drumuri şi Transporturi din primărie cu privire la faptul că şoselele şi multe intersecţii din oraş s-au umplut de „stâlpişori verzi” - după cum i-au numit aleşii -, care adună praful. Consilierii vor să ştie de ce este nevoie de ei şi mai ales cât a costat bucata.
Timişoara ar putea deveni al doilea oraş din România, după Sibiu, care ar purta titulatura de capitală culturală a Europei. Primarul oraşului, Gheorghe Ciuhandu, a declarat la inaugurarea Sălii 2 a Teatrului Naţional că va depune candidatura pentru ca Timişoara să poarte acest prestigios titlu în anul 2021.
Preşedintele executiv al Handbal Club Politehnica Municipal Timişoara, Viorel Aurel Şerban, a anunţat că obiectivul echipei pentru retur e clasarea finală în zona locurilor 7-8.
Circulaţia a fost îngreunată, joi dimineaţă, din cauza căderilor de zăpadă din cursul nopţii. Dacă pe arterele principale din Timişoara şi pe drumurile europene şi naţionale din judeţul Timiş s-a intervenit cu autospeciale şi material antiderapant, pe arterele secundare din municipiu şi pe drumurile comunale conducerea unei maşini care nu este echipată pentru iarnă poate fi o provocare.
Poliţiştii comunitari din Timişoara nu iartă nimic atunci când vine vorba de sancţionarea persoanelor care nu respectă regulamentul de publicitate stradală. Agenţii au aplicat cinci sancţiuni a câte 1.000 de lei, într-o zi, pentru lipirea de afişe.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.