Perioada Crăciunului şi a Anului Nou creşte întotdeauna numărul clienţilor marilor magazine şi centre comerciale. În consecinţă, pentru a putea face faţă cererii, şi programul unităţilor comerciale este adaptat perioadei. Cele mai multe magazine vor avea program extins până în ziua de ajun, atunci când se închid mai devreme decât de obicei, şi sunt închise în prima zi de Crăciun.
Timişoara îmbracă astăzi straie cernite. Drapelul naţional va fi arborat în bernă de către instituţii, iar primul oraş liber din România îşi va plânge, în linişte, morţii. Pe 17 decembrie, declarată de Consiliul Local Timişoara zi de doliu încă din 1993, acum 21 de ani cădeau răpuşi de goanţe primii eroi-martiri ai Revoluţiei.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
21
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.