După o aşteptare de mulţi ani, arădeanca Anamaria Narai a reuşit să ducă la bun sfârşit o sarcină ce a urmat unui transplant hepatic. Mama a născut la termen un băieţel perfect săntos şi, astfel, şi-a îndeplinit cea mai mare dorinţă a vieţii. Ea a fost susţinută de medicii unei clinici timişorene în efortul de a duce sarcina cu succes la capăt.
Bunătatea unor oameni de afaceri timişoreni a fost salvarea pentru Robert Cogeanu, bărbatul de doar 40 de ani din Paşcani care cântărește 300 de kilograme și care a ajuns cu mari eforturi, miercuri, la Spitalul Judeţean de la Timişoara. „Am încredere în medicii timişoreni, voi face tot efortul necesar pentru a slăbi", ne-a declarat acesta de pe patul de spital.
Robert Cogeanu, bărbatul din Paşcani care cântărește 300 de kilograme și care a fost programat pentru operaţie la Timişoara pentru a scăpa de parte din kilogramele în plus a ajuns la Spitalul Judeţean, fiind preluat de medicii timişoreni în cursul serii de miercuri.
Robert Cogeanu, bărbatul din Paşcani care cântăreşte peste de 300 de kilograme, e în drum spre Timişoara. Acesta este transportat cu o salvare SMURD 4x4 către urbea de pe Bega.
Medicii de la Clinica de Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului Militar Timișoara vor efectua marți, 4 martie 2014, primul transplant de ligamente de când unitatea medicală a fost acreditată să efectueze prelevare și transplant de țesut osos și tendinos, în toamna anului trecut.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
21