Maria Martinec are 31 de ani și locuiește din 2007 într-un spațiu oferit de Fundația „Pentru Voi", a cărei beneficiari sunt persoane cu dizabilități intelectuale. Înainte de a se muta în „locuința protejată Dora" a stat într-o instituție unde bătăile sau tortura erau lucruri obișnuite, dar care lasă urme adânci.
Timișoara înregistrează încă o premieră medicală. Un bebeluș a fost supus unei intervenții chirurgicale și a fost tratat în timp ce se afla în burta mamei, micuțul prezentând un prognostic pozitiv la naștere și cântărind 3100 de grame.
Prin intermediul unei operații realizate în premieră națională, medicii de la Casa Austria au reușit să salveze brațul unei femei de 29 de ani. Pacienta a dezvoltat o tumoare în jurul cotului și se afla în pericol să își piardă membrul superior.
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în abdomenul tinerei s-a dezvoltat o tumoră gigant! O femeie din Constanța a fost supusă la Cluj, la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal, la o intervenție chirurgicală de extirpare a tumorii abdominale care ajunsese la 20 de kilograme. Operaţia a reușit!
O nouă operație în premieră națională a avut loc la Timișoara. Medicii unui spital privat au realizat o intervenție endoscopică de spargere a unei pietre din ureterul unei gravide în trimestrul al treilea.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
1
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.