Favorită fără rivală în inimile celor îndrăgostiţi de operă, Traviata le aduce timişorenilor, duminică seara, doza forte de romantism. Luxurianta producție a Operei Naționale Române din Timișoara, pentru ale cărei costume s-au folosit 4100 de metri de pânzeturi prețioase, a fost realizată de regizorul italian Mario de Carlo.
Primarul Nicolae Robu a anunţat, vineri, că şi Opera din Timişoara va fi iluminată arhitectonic, chiar dacă faţada acestei instituţii culturale reprezentative pentru oraş necesită lucrări de reabilitare. Instalarea reflectoarelor se va face în următoarele luni, astfel încât întreaga lucrare să fie finalizată până la debutul Festivalului JazzTM.
Este weekend-ul în care încep Festivalul Timișoara Muzicală și Cafekultour, e premieră la Teatrul Național, „Traviata” la Operă. Spectacole pe texte de Becket, Cehov și Vișniec, sculptură, literatură, filme documentare... tentații pentru consumatorii de cultură. În urbe.
Opera din Timişoara a "purtat" miercuri albastru, de Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului. În 2 aprilie se iluminează în albastru clădiri importante din lume pentru a marca această zi, iar Opera din Timişoara este una dintre ele.
Cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, Fundaţia „Pentru Voi” va organiza, miercuri, 2 aprilie, la Timişoara, acţiunea Light It Up Blue Timişoara.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
2
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
13
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
5