Cele două faţade laterale ale Operei din Timişoara, aflate pe străzile Mărăşeşti şi Alba Iulia, vor fi iluminate arhitectural, cel mai probabil până la finalul acestui an. Montarea reflectoarelor este pe ultima sută de metri, lucrarea făcând parte dintr-o sponsorizare de 100.000 de euro.
Spectatorii dornici să-i audă pe cei mai tineri artiști lirici ai urbei, să-i descopere pe cei dintre care se vor alege vedetele de mâine ale scenei mondiale au un prilej deosebit, odată cu premiera „My Fair Lady”, eveniment ce va avea loc pe scena Operei Naționale Române din Timișoara.
Timișorenii au avut ocazia să se întâlnească, marți, în repetate rânduri cu președintele ales al României, Klaus Iohannis. Liberalul și-a încheiat vizita la Timișoara adresându-se, din nou, cetățenilor orașului de pe Bega. Iohannis a vorbit de pe scena Operei Naționale Timișoara despre Revoluție, libertate și viitorul țării.
Baie de mulțime pentru președintele ales Klaus Iohannis, marți seara, în centrul Timișoarei. Câteva sute de timișoreni l-au așteptat în fața Catedralei Mitropolitane, iar unii dintre ei au și apucat să schimbe câteva vorbe cu acesta. Printre cerințele timișorenilor s-a numărat și arestarea fostului președinte Ion Iliescu, pe care unii dintre revoluționari îl consideră vinovat pentru morții din decembrie 1989.
Klaus Iohannis a sosit marţi la Timişoara, în prima sa vizită ca preşedinte ales al României, pentru a participa la manifestările organizate la 25 de ani de la Revoluţie. El a fost primit în cursul după-amiezii la Primăria Timişoara, având apoi programate vizite la Cimitirul Eroilor şi la Universitatea de Vest, precum şi alte evenimente.
Eveniment
Cantități impresionante de cablu din cupru, folosite pentru modernizarea căii ferate Timișoara -Arad, au fost furate de pe un șantier din Timiș, iar trei bărbați au fost arestați preventiv în acest caz, prejudiciul fiind estimat la 1,5 milioane de euro.
Eveniment
Un elev de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un incident petrecut joi, în jurul orei 12:00, într-o școală din Jimbolia.
3
Ştiri din Timiș
Administrarea vitaminei D ridică frecvent întrebări legate de momentul potrivit și absorbție. Mai jos găsești răspunsul pe scurt, urmat de explicațiile esențiale pentru o administrare corectă.
Ştiri din Timiș
Echipa de robotică CyberMoon, din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, s-a calificat la Chicago Robotics Invitational 2026, una dintre cele mai competitive competiții internaționale de robotică. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie, în Chicago, Illinois, SUA. Pentru a putea participa, echipa face apel la sprijinul comunității pentru a acoperi costurile de peste 70.000 de euro.
2
Capitală Culturală
Cu ocazia Ziua Mondială a Apei, Administrația Bazinală de Apă Banat invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „APA – Interferențe culturale”, un eveniment care aduce în prim-plan relația profundă dintre om și apă.
Ştiri din Timiș
Adopția rămâne una dintre cele mai importante măsuri de protecție pentru copiii lipsiți de îngrijirea părinților biologici, oferindu-le șansa la o viață stabilă și la o dezvoltare armonioasă într-un mediu familial sigur. Însă, dincolo de cadrul legal, procesul implică o muncă complexă, în care rolul asistentului social este decisiv.
Ştiri din Timiș
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de construcții creative, găzduind expoziția Brickenburg In My Town - Zilele Fanilor LEGO®.
Ştiri din Timiș
Garda de Mediu Timiș a intervenit după contaminarea bălții din Parcul Pădurice și a impus măsuri imediate firmei responsabile: îndepărtarea vopselei, golirea și ecologizarea bazinului. Autoritățile spun că intervenția a fost finalizată, iar situația este acum sub control.
1