Toți cei care l-au iubit, admirat, aplaudat pe Dukász Péter, colegi, prieteni, spectatori pot să-și ia un ultim rămas bun de la îndrăgitul actor, a cărui moarte a cutremurat lumea teatrală timișoreană. Ceremonia funerară are loc marți, 19 mai, de la ora 15, în Aula Operei din Timișoara, conform ritualului reformat. Toți cei care vor să depună o floare la catafalcul actorului Dukász Péter, o pot face începând cu ora 13.30. Înmormântarea va avea loc în joi, 21 mai, la ora 15, la cimitirul din Szentendre, Ungaria.
Opera Națională Română din Timișoara ridică duminică, 17 mai 2015, la ora 19, cortina pentru cel mai așteptat eveniment al său în această primăvară: premiera ”Contesa Maritza”. De la premiera absolută a acestei operete a lui Emmerich Kálmán au trecut 91 de ani, iar pe scenele din România ea este de 88 de ani o prezență constantă și colorată.
Cel mai iubit interpret de muzică folk şi de colinde din România, Ştefan Hruşcă, lansează un nou album, într-un concert extraordinar la Opera Naţională Română din Timişoara.
Ziua Internaţională a Autismului a fost marcată la Timișoara printr-o serie de evenimente, organizate de Fundația Pentru Voi. Astfel, joi seara, clădirea Operei a fost luminată în albastru, iar fundația a pus la cale și un marș pentru conștientizarea autismului.
Opere, balet și o preafrumoasă poveste muzicală pentru copii, se vor regăsi în programul zilelor următoare, la Opera Națională Română din Timișoara.
Eveniment
Un elev de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un incident petrecut joi, în jurul orei 12:00, într-o școală din Jimbolia.
Ştiri din Timiș
Administrarea vitaminei D ridică frecvent întrebări legate de momentul potrivit și absorbție. Mai jos găsești răspunsul pe scurt, urmat de explicațiile esențiale pentru o administrare corectă.
Ştiri din Timiș
Echipa de robotică CyberMoon, din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, s-a calificat la Chicago Robotics Invitational 2026, una dintre cele mai competitive competiții internaționale de robotică. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie, în Chicago, Illinois, SUA. Pentru a putea participa, echipa face apel la sprijinul comunității pentru a acoperi costurile de peste 70.000 de euro.
Capitală Culturală
Cu ocazia Ziua Mondială a Apei, Administrația Bazinală de Apă Banat invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „APA – Interferențe culturale”, un eveniment care aduce în prim-plan relația profundă dintre om și apă.
Ştiri din Timiș
Adopția rămâne una dintre cele mai importante măsuri de protecție pentru copiii lipsiți de îngrijirea părinților biologici, oferindu-le șansa la o viață stabilă și la o dezvoltare armonioasă într-un mediu familial sigur. Însă, dincolo de cadrul legal, procesul implică o muncă complexă, în care rolul asistentului social este decisiv.
Ştiri din Timiș
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de construcții creative, găzduind expoziția Brickenburg In My Town - Zilele Fanilor LEGO®.
Ştiri din Timiș
Garda de Mediu Timiș a intervenit după contaminarea bălții din Parcul Pădurice și a impus măsuri imediate firmei responsabile: îndepărtarea vopselei, golirea și ecologizarea bazinului. Autoritățile spun că intervenția a fost finalizată, iar situația este acum sub control.
Utile
Începând cu 19 martie, autovehiculele de peste 7,5 tone nu pot circula pe DJ 691 între Nodul de descărcare A1 și Lipova, din cauza lucrărilor de modernizare a drumului. Șoferii sunt rugați să respecte semnalele polițiștilor și indicatoarele rutiere.