Grav accident de circulație, în apropiere de trecerea la nivel cu calea ferată de pe drumul care leagă Timișoara de localitatea Peciu Nou. Un șofer a ajuns pe contrasens într-o curbă și a intrat în plin într-un Opel care circula regulamentar. În urma impactului, două persoane au fost rănite.
Accident grav în apropiere de localitatea Peciu Nou din județul Timiș, pe Drumul Județean 593. Șoferul unui autoturism Opel care a încercat să scape de radar a intrat frontal într-o Dacie care circula regulamentar pe sensul opus de mers. În urma impactului, ambii conducători auto au fost grav răniți, iar unul dintre ei, cel nevinovat, a decedat ulterior.
Vineri seara a fost cu ghinion pentru doi șoferi care au fost implicați într-un accident pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara, chiar în apropierea viaductului.
Un grav accident de circulaţie a avut loc în urmă cu cuţin timp pe Calea Lugojului din Timişoara. Un autoturism Matiz s-a răsturnat. Din primele informaţii se pare că şoferul, care se îndrepta dinspre aeroport spre Timişoara, a intrat pe contrasens din cauza vitezei şi s-a izbit de un autoturism Opel. Singurul rănit a fost conducătorul Matiz-ului, dar rănile sunt superficiale.
Șoferul unui Audi a rămas fără permisul de conducere, după ce a trecut pe roșu și a intrat într-un autoturism Opel, care circula regulamentar. Accidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, la intersecția străzilor Proclamația de la Timișoara și Hector. Din fericire nimeni nu a fost rănit.
Turism
O simplă oprire pentru o fotografie îți poate strica vacanța în una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice din Italia. Autoritățile din localitatea Portofino, regiunea Liguria, îi avertizează pe vizitatori că staționarea în anumite zone poate fi sancționată cu amenzi de până la 275 de euro.
Ştiri din Timiș
Festivalul LA PAS / Slowing Down revine la Timișoara în perioada 9-11 octombrie, cu o nouă ediție dedicată hranei sustenabile, patrimoniului gastronomic și relației dintre alimentație, comunitate și schimbările climatice. Evenimentul, organizat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, va avea loc în grădina Institutului Francez din Timișoara, iar accesul publicului va fi gratuit.
Horoscop
Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul verii, energia cosmică se schimbă. În data de 22 iulie, Soarele părăsește zodia Racului pentru a intra în propriul său domiciliu, zodia Leu. Acest tranzit deschide un nou capitol energetic, marcat de vitalitate, iubire, creativitate și o poftă intensă de viață.
Femei în funcții-cheie
Liliana Oneț este una dintre cele mai experimentate femei din administrația publică timișeană. Aceasta a ocupat de două ori funcția de subprefect al județului Timiș și a condus Instituția Prefectului, inclusiv într-una dintre cele mai dificile perioade: pandemia de Covid-19. Astăzi, spune că experiența i-a confirmat un lucru: femeile sunt adesea nevoite să demonstreze mai mult decât bărbații pentru a câștiga aceeași încredere, însă competența și rezultatele sunt cele care rămân, dincolo de orice prejudecată.
Utile
Miercuri, 22 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 22 iulie, puteți merge la film sau la expoziții în oraș.
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia, după ce autoritățile elene au avertizat asupra unui risc ridicat de incendii de vegetație pentru miercuri, 22 iulie.
1