Anchetă rapidă în cazul copiilor care au bătut un om al străzii, în ajunul Crăciunului, la Timișoara. Polițiștii au stabilit că bărbatul a fost bătut de cinci copii, iar pe trei dintre ei i-au audiat deja. Urmează să îi găsească și pe ceilalți doi, iar între timp i-au sesizat și pe cei de la Protecția Copilului.
ATENȚIE! Imagini cu puternic impact emoțional. Scene incredibile, în noaptea de Ajun, în Piața Doina din Timișoara. Trei copii au fost filmați în timp ce băteau un om al străzii care dormea între tarabele comercianților. Bărbatul era dezbrăcat complet, fugea pe stradă să scape, și a fost bătut de trei ori în aceeași noapte. UPDATE. Polițiștii timișoreni s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.
Ştiri din Timiș
Primari din județul Arad au venit la Dumbrăvița pentru a vedea cum funcționează centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar (CAV), realizat prin PNRR. Proiectul, primul de acest tip din vestul țării, a devenit exemplu pentru alte administrații locale interesate de implementarea unui sistem similar.
1
Târgul Imobiliar
Premier Capital Dubai va fi prezent la Târgul Imobiliar Timișoara, unde aduce în prim-plan oportunități concrete de investiție într-una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din lume.
1
Ştiri din Timiș
Comuna Ghiroda de lângă Timișoara găzduiește în perioada 7–8 martie cea de-a XV-a ediție a Târgului Apicol Internațional de Primăvară, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate apiculturii din vestul țării. Organizatorii estimează că, pe durata celor două zile, peste 5.000 de vizitatori vor participa la manifestarea care transformă localitatea într-un adevărat punct de întâlnire pentru apicultori, producători și iubitori ai produselor stupului.