Timişul se poate lăuda cu peste 70 de medalii şi menţiuni obţinute anul acesta la olimpiadele naţionale de Matematică şi Informatică. La aceste rezultate admirabile o contribuţie semnificativă au avut două centre de excelenţă înfiinţate la Timişoara cu sprijinul mediului de afaceri privat.
Colegiul Naţional „Constantin Diaconovici Loga” Timişoara nu duce lipsă de olimpici. Ba din contră! Etapele judeţene ale olimpiadelor şi concursurilor organizate de către Ministerul Educaţiei au evidenţiat, încă o dată, potenţialul elevilor de la acest colegiu.
La nivelul judeţului Timiş au avut loc, în ultimele două săptămâni, nu mai puţin de patru olimpiade naţionale şcolare, a cincea fiind în desfăşurare. Elevii timişeni au fost printre premianţi, deşi „lupta” nu a fost uşoară.
Capitală Culturală
A 19-a ediție a Festivalului Muzicii de Cameră, organizat de Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara invită iubitorii de artă în sânul centrului universitar, pentru reprezentanții de excepție și evenimente culturale. Manifestările au loc în trei locații-cheie din oraș.
Capitală Culturală
Concertul ce va avea loc vineri, 17 mai, la Sala Capitol, de la ora 19, va fi unul deosebit. Două instituții muzicale de cultură din vestul țării își unesc forțele artistice în cadrul celui mai amplu eveniment din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”.
Ştiri din Timiș
Lupta politică și campania electorală îi determină pe aleși să nu mai țină cont de politețe. În ședința comisiilor reunite ale Consiliului Județean Timiș, care a avut loc luni, în sistem videocoferință, consilierii județeni s-au contrazis, iar cele mai dure replici le-au schimbat Nicu Bădina de la PSD și Alexandru Proteasa de la PNL.
1
Eveniment
Un șofer a fost rănit, luni după-amiază, în Timiș, în urma unui accident rutier. Pompierii au intervenit după ce bărbatul a rămas blocat în mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
2
Ştiri din Timiș
Scuarul din mijlocul Pieței Bălcescu a fost doar teoretic spațiu „verde”. După câteva plantări și instalarea unui sistem de irigații în această primăvară, însă, reprezentanții primăriei promit că acesta va deveni spectaculos.
1
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu puternic impact emoțional. Exasperați de faptul că nu mai au liniște în cartierul lor din cauza unor persoane care se droghează, câțiva locuitori din zona Dâmbovița ne-au contactat în speranța că oamenii legii vor lua măsurile care se impun în astfel de cazuri. Atât reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, cât și cei ai Poliției Locale Timișoara spun că supraveghează zona și au dat amenzi.
8
Ştiri din Timiș
Lucrările de la Pasajul Solventul, începute în 2021, ar fi trebuit să fie gata la finalul anului trecut, dar în iarnă s-a intrat cu un progres fizic mai mic de 50%. În primăvară, constructorul s-a reapucat mai serios de treabă, iar acum lucrează la platforme și, în curând, va începe și montarea chesonului. Pe urmă, prin toamnă, se va desfășura și cea mai complicată parte, „împingerea” acestuia.
2