La ședința de plen de la finele acestei săptămâni, consilierii locali vor dezbate atribuirea sau schimbarea unui număr de 23 de străzi din Timișoara, dar și a unui cartier. De asemenea, reprezentanții Primăriei Timișoara și-au dat seama de greșeala pe care au făcut-o atunci când au atribuit numele regretatului jurnalist timișorean Mile Cărpenișan unei străzi care duce spre o groapă de gunoi, așa că au decis să o mute.
Zeci de străzi din Timișoara vor purta numele unor personalități marcante, iar Bd. Republicii se va numi în cele din urmă Bd. Regele Mihai I, așa cum primarul Nicolae Robu a stabilit în urmă cu mai bine de un an. Reprezentanții PMT nu au vrut să dea unor străzi numele fostului mitropolit al Banatului și al primului primar al Timișoarei după revoluție. În total, 56 de artere și două parcuri vor avea denumiri noi.

Ştiri din Timiș

FOTO. Timișoara, desemnată Destinația Anului 2026 în România
Timișoara a fost desemnată „Destinația Anului 2026 în România”, obținând și locul I la categoria „Orașe care inspiră”. Titlul a fost acordat în urma votului publicului și al unui juriu de specialitate, în cadrul galei organizate joi seara.

România

România riscă să piardă iar fonduri din PNRR. Are puțin timp să adopte reforme
Într-o ședință de Guvern, Ilie Bolojan a anunțat că următoarele două săptămâni vor fi decisive pentru absorbția fondurilor din PNRR fiind nevoie ca Parlamentul să adopte mai multe proiecte de lege.

România

Președintele Nicușor Dan începe luni consultările cu partidele pentru formarea unui nou guvern
Președintele Nicușor Dan va avea, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, informează Administrația Prezidențială, potrivit Agerpres.

Eveniment

Poliția caută o fată de 14 ani dispărută din Timișoara. A plecat de la școală și nu s-a mai întors acasă
Polițiștii din Timiș caută o adolescentă de 14 ani care a dispărut miercuri din Timișoara, după ce a plecat de la școală și nu s-a mai întors acasă.

Eveniment

VIDEO. Vulnerabilitatea unei fete de 16 ani din Timiș, transformată în sursă de profit de un bărbat care a forțat-o să se prostitueze
O acțiune a procurorilor DIICOT Timișoara a dus la reținerea unui bărbat de 31 de ani, acuzat că ar fi recrutat și exploatat sexual o minoră de 16 ani profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia. 1

Ştiri din Timiș

Continuă lucrările la Podul Muncii. Noi modificări de circulație în zonă, de săptămâna viitoare
Noi modificări de trafic în zona Podului Muncii, după demolarea tablierului peste Bega. Primăria anunță noi reorganizări ale circulației pentru continuarea lucrărilor de refacere a podului, investiție estimată să fie finalizată la începutului anului 2027. 2

Ştiri din Timiș

„Drumul spre Bărăgan” la Jimbolia. Noapte de memorie dedicată deportaților din Banat
Jimbolia devine, în 29 mai, spațiul unei ample manifestări comemorative dedicate uneia dintre cele mai dureroase pagini din istoria Banatului – deportarea în Bărăgan.

Eveniment

Un real pericol pe două roți: un băiat de 15 ani a ajuns la spital după un accident cu trotineta în Dumbrăvița
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital după ce a căzut cu trotineta electrică, miercuri după-amiază, în localitatea Dumbrăvița din Timiș, în timp ce se deplasa pe strada Făgăraș și ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici