Comuna timişeană Dudeştii Vechi a fost, din nou, în mare sărbătoare. Cunoscutul fotbalist Hristo Stoicikov s-a aflat alături de comunitatea bulgară din localitate, participând la un meci caritabil organizat pentru a susţine tratamentele necesare micuţei Kassandra, fetiţa adoptată de Iosif Rotariu. De asemenea, cu această ocazie a avut loc şi inaugurarea instalaţiei de nocturnă montată pe stadionul care poartă numele fotbalistului bulgar.
ACS Poli Timişoara şi FC Caransebeş au marcat primul meci din noctură de pe „Dan Păltinişanu” din acest sezon. Gazdele au avut nevoie de două lovituri de la 11 metri pentru a reuşi să înscrie. Până la urmă Belu a înscris din cea de a doua şi a adus avantajul echipei sale. Caramsebeşul a egalat pe final de meci, dar Timişoara a reuşit să marcheze din acţiune şi a fost ACS Poli – FC Caransebeş: 2 – 1.
Sute de timișoreni au purces într-o plimbare nocturnă, pe firul artei. Colindând prin cele 11 spații de artă deschise sâmbătă seara, ei au avut parte de expoziții interesante, ”servite” cu muzică, teatru, poveste și chiar cu cafea neagră pentru o noaptea albă. Noaptea Europeană a Muzeelor și Galeriilor a fost, fără dubii, un eveniment de succes la Timișoara.
Dorinţa celor de la RCM Timişoara de a se duela cu Steaua Bucureşti în nocturnă a devenit realitate. Federaţia a anunţat programul următoarelor etape de campionat, iar întâlnirea cu bucureştenii va avea loc pe Stadionul „Dan Păltinişanu", de la ora 20. Până atunci urmează un meci cel puţin la fel de dificil, pe arena din Baia Mare, sâmbătă 24 mai.
Muzicianul timișorean Iancu Zeno Jianu își lansează cel de-al doilea album solo: Nocturna Miniatures (Nocturna ad minim veniam) care propune un mix de stiluri muzicale, ambiental, soundtrack, experimental, space-rock, cu influențe de Jazz și Nu-Jazz, explică artistul.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.
Ştiri din Timiș
Primari din județul Arad au venit la Dumbrăvița pentru a vedea cum funcționează centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar (CAV), realizat prin PNRR. Proiectul, primul de acest tip din vestul țării, a devenit exemplu pentru alte administrații locale interesate de implementarea unui sistem similar.
Târgul Imobiliar
Premier Capital Dubai va fi prezent la Târgul Imobiliar Timișoara, unde aduce în prim-plan oportunități concrete de investiție într-una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din lume.
1
Ştiri din Timiș
Comuna Ghiroda de lângă Timișoara găzduiește în perioada 7–8 martie cea de-a XV-a ediție a Târgului Apicol Internațional de Primăvară, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate apiculturii din vestul țării. Organizatorii estimează că, pe durata celor două zile, peste 5.000 de vizitatori vor participa la manifestarea care transformă localitatea într-un adevărat punct de întâlnire pentru apicultori, producători și iubitori ai produselor stupului.