ADVERTORIAL. Eveniment de anvergură europeană, desfășurat simultan în peste 300 de orașe din Europa, dintre care 20 din România, Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie co-finanțate de Comisia Europeana. Proiectul se adresează minţilor curioase și tinerilor care doresc să înceapă o carieră în cercetare, oferind o mare varietate de activităţi ştiinţifice şi educative. Cei mici vor avea ocazia să experimenteze împreună cu oamenii de știință, să vadă ce se ascunde în spatele celor mai fascinante fenomene naturale și, de ce nu, să afle dacă în viitor vor putea și ei să îmbrace uniforma cercetătorilor.
ADVERTORIAL. Timișoara, Romania –  Nokia România își propune să susțină comunitatea locală implicată în activitatea de cercetare și dezvoltare, prin facilitarea accesului la cele mai avansate tehnologii orientate spre crearea de soluții din domenii precum telecomunicații (5G), inteligență artificială (AI), obiecte inteligente interconectate (IoT), realitate augmentată și virtuală (AR/VR), sănătate digitală (eHealth). Reunind într-un spațiu de aproape 250 de metri pătrați un laborator, o sală de conferințe și o zonă creativă, Nokia România Garage va găzdui experți Nokia, oameni de știință, elevi, studenți și profesori, parteneri din domeniul cercetării și inovării în scopul co-creării și dezvoltării inițiativelor valoroase.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 7

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.