Lipsa unui Plan Urbanistic General al Timişoarei naşte monştri. Cel puţin asta este concluzia la care a ajuns primarul Nicolae Robu. El a declarat că lucrările la reabilitarea străzii Musicescu, cea mai lungă stradă din Timişoara, sunt îngreunate de faptul că un hotel a fost construit... în mijlocul drumului.
O reţea de străzi în lungime de 2,1 kilometri, aflată la marginea Timişoarei, în imediata vecinătate a Dumbrăviţei, a fost asfaltată în această toamnă pentru prima dată. Locuitorii din zonă sunt însă nemulţumiţi că la capătul străzii Tristan Tzara, Primăria Dumbrăviţa a instalat un indicator care interzice accesul dinspre Timişoara.
Chiar dacă zebra adusă recent la Grădina Zoologică din Timişoara a putut evada de mai multe ori din ţarcul în care a fost plasată, iar ultima dată când a fugit s-a înecat în heleşteul din incintă, primarul Nicolae Robu susţine că animalul a fost tratat cum se cuvine. Edilul a afirmat că de vină pentru cele întâmplate este... doar zebra care a murit, şi nu cei care o aveau în grijă. Robu a povestit că directorul Direcţiei de Mediu a primăriei, Adrian Bere, care a sărit în heleşteu să salveze animalul, a plâns când a văzut ce s-a întâmplat cu zebra.
Dacă primarul Timișoarei, Nicolae Robu, venea, în vară, cu ideea ca transportul public să fie gratuit pentru toată lumea, iar recent a anunțat și organizarea unui referendum pe această temă, viceprimarul Traian Stoia vede această propunere ca fiind, cităm, „o prostie”. În plus, Stoia crede că municipalitatea n-ar trebui să strice banii pe un referendum inutil.
Incident la Grădina Zoologică din Timişoara, vineri după-amiaza. Abia adusă de la Grădina Zoologică Liberec (Cehia), o zebră a reuşit să învingă sistemele de siguranţă ale habitatului în care a fost plasată şi a luat-o la goană, liberă, prin Grădina Zoologică. În fuga sa, animalul a reuşit să îl dărâme şi pe directorul Direcţiei de Mediu din Primăria Timişoara, Adrian Bere.
Azi în Timișoara
Joi, 26 februarie, puteți merge la expoziții diverse, la film, la open mic și scris creativ sau la karaoke.
Eveniment
Un bărbat de 75 de ani a murit într-o saună din Timișoara. Nu prezenta urme de violență, iar polițiștii fac verificări pentru a stabili cauzele decesului.
Ştiri sportive
Doi sportivi ai Asociației Club Sportiv „Ambasadorii Speranței” din Timișoara au urcat pe podium la prima ediție a Galei Sportului Paralimpic 2026. În cadrul categoriei „Sportivul Special Olympics al Anului”, Casian Munteanu, din Timișoara, a obținut locul I, iar Andrei Cupșa a fost desemnat câștigătorul locului al II-lea.
1
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara anunță că următoarea reprezentație a spectacolului „Tschick. De ce am furat mașina” va fi accesibilizată pentru persoanele cu deficiențe de văz. Persoanele interesate sunt rugate să menționeze necesitatea acestui serviciu în momentul ridicării biletelor.
Eveniment
O femeie de 83 de ani din Sânnicolau Mare a fost jefuită în locuință de persoane necunoscute, care i-au furat bani și bijuterii. Poliția a deschis dosar pentru tâlhărie calificată.
Ştiri din Timiș
Uniunea Teatrală din România a anunțat astăzi cine sunt laureații Premiilor Senatului UNITER și lista nominalizărilor pentru Premiile Galei din acest an. Trei dintre nominalizări vizează actori și spectacole din Timișoara. Ioana Iacob (Teatrul German de Stat) și Sorin Leoveanu sunt nominalizați pentru cea mai bună interpretare a unui rol secundar. Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin a fost nominalizat la categoria Cel mai bun spectacol de teatru de animație/teatru pentru copii, pentru spectacolul intitulat ”The window”.
Ştiri din Timiș
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara implementează proiectul „Orizont Digital: Creșterea nivelului de digitalizare”, finanțat prin PNRR, care vizează modernizarea infrastructurii IT, creșterea securității cibernetice, optimizarea fluxurilor medicale, dar și accesul în timp real la informațiile medicale cu ajutorul mai multor tablete.
1
Ştiri din Timiș
Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru execuția lucrărilor de regenerare urbană din Piața Mocioni a atras doi ofertanți, pentru un contract estimat la peste 55 de milioane de lei cu TVA. Proiectul, care vizează modernizarea a 26.000 mp din zonă, prevede trei ani pentru finalizarea lucrărilor.
1