tion.ro Web analytics

Peisaj pitoresc în cartierul Soarelui din Timişoara, unde locuieşte chiar primarul Nicolae Robu. Edilul-şef a inaugurat, vineri, o nouă stradă reabilitată: Martir Vasile Balmuş, fostă Luminii. În timpul inaugurării, pe străduţa dintre blocuri a pătruns o căruţă, blocată de poliţiştii locali şi întoarsă din drum pe sens unic, iar la sfârşit primarul le-a împărţit mici şi bere muncitorilor. Cât despre calitatea lucrării, locuitorii din zonă au avut multe de spus...
Ce soluţii se propun, pe termen lung, pentru reducerea poluării fonice, a zgomotului, în Timişoara? Realizarea şoselei de centură, cinci noi poduri peste Bega, asfalt cauciucat pe arterele intens circulate, panouri fonoabsorbante, desfiinţarea liniilor de tren care traversează oraşul şi chiar ducerea transportului public în subteran - construirea unor linii de metrou, transformarea zonei Catedralei Mitropolitane în spaţiu pietonal, prin amenajarea unui nou pasaj subteran... cam toate ideile expuse până acum de primarul Nicolae Robu. Plus 100 de tramvaie noi!
Reprezentanţii Asociaţiei Pro Democraţia au atras atenţia asupra faptului că mai bine de jumătate dintre proiectele de hotărâre adoptate de Consiliul Local Timişoara ocolesc procedurile privind transparenţa. Vorbim despre proiecte vârâte sub nasul aleşilor înainte de vot, pe care cetăţenii nu le pot consulta înainte. Primarul Nicolae Robu recunoaşte... că nu e în regulă.
Mult-anunţata campanie de demolare a garajelor continuă cu paşi mici la Timişoara. Până acum s-au desfiinţat doar cele de pe strada Dr. Aurel Păunescu-Podeanu, din zona stadionului, dar reprezentanţii primăriei sunt hotărâţi să le dărâme pe toate. Urmează cele de pe strada Orion, din cartierul Soarelui. Primarul Nicolae Robu nu poate estima când vor fi demolate celelalte mii de garaje din oraş. Şi asta, din simplul motiv că... trebuie pus ceva în loc: este nevoie de proiecte de reamenajare a zonelor respective şi bani pentru lucrări.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 21 februarie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții și petreceri.

Eveniment

Femeie rănită după ce a fost lovită de mașină pe trecerea de pietoni, în Calea Aradului din Timișoara
O femeie de 46 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa pe trecerea de pietoni, pe Calea Aradului din Timișoara. Accidentul s-a produs vineri, 20 februarie, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Eveniment

UPDATE. O femeie prinsă sub dărâmături într-o localitate din Timiș. Un zid a căzut peste ea
Pompierii intervin vineri seara după ce un zid a căzut peste o femeie în localitatea Alioș. UPDATE. Femeia a murit

Ştiri din Timiș

„Atac absurd” și „detalii birocratice”. Ceartă pe Facebook între Lațcău și Simonis pe seama Institutului de Oncologie
Schimb dur de replici, în online, între viceprimarul Ruben Lațcău și șeful CJ Timiș, Alfred Simonis, pe tema accesului la viitorul Institut Regional de Oncologie Timișoara. Miza: investiția de 240 de milioane de euro și responsabilitatea pentru infrastructura rutieră din jurul spitalului. 4

Capitală Culturală

Noaptea ideilor ține... 3 zile, la Timișoara
„Ba tu să taci!”. Sub acest generic se va desfășura la Timișoara evenimentul Noaptea ideilor/Nuit des Idées 2026, propus de Institutul Francez. Programul acestuia include dezbateri deschise tinerilor interesați de politică și militantism civic, proiecție de film și discuții încrucișate.

Capitală Culturală

Teatru și fotbal: monodramă în premieră la Copacabana
Actorul Lajter Márkó Ernesztó este protagonistul unui one-man show autobiographic ce va avea premiera în acest sfârșit de săptămână, în spațiul barului Copacabana din Piața Unirii. Intitulată „Ruptură” și produsă de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, monodrama „urmărește traseul unui copil crescut într-un sat din Bihor în care fotbalul este limbaj universal”.

Capitală Culturală

David Crescenzi revine la pupitrul dirijoral al Operei timișorene pentru două seri cu „Trubadurul” regretatului maestru Corneliu Murgu
Două reprezentații extraordinare ale operei „Trubadurul” de Giuseppe Verdi îl readuc la pupitrul orchestrei Operei Naționale Române din Timișoara pe maestrul David Crescenzi, dirijorul italian de al cărui nume se leagă unul dintre cele mai strălucite decenii ale istoriei culturale recente timișorene și o mulțime de prietenii printre iubitorii artei lirice din urbe. Pasiuni violente, trădări, secrete, iubire obsesivă și un final tragic: „Trubadurul” este una dintre cele mai intense opere verdiene. Versiunea timișoreană a spectacolului poartă semnătura regizorală a maestrului Corneliu Murgu. 2

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara cere fonduri europene de aproape 10 milioane de lei pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 16
Primăria Timișoara solicită 9,8 milioane de lei din fonduri europene pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16. Investiția totală se ridică la 17 milioane de lei, diferența urmând să fie asigurată din bugetul local. Proiectul vizează modernizarea completă și creșterea eficienței energetice. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici