După ce a fost debarcat de PSD şi PP-DD din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, liberalul Marian Vasile l-ar putea consilia pe primarul Nicolae Robu pe probleme de dezvoltare la Primăria Timişoara. Edilul-şef i-a făcut o ofertă colegului său de partid după ce acesta a pierdut funcţia de vice la judeţ.
Coordonarea lasă de dorit dacă ne uităm la lucrările care se desfăşoară pe străzile Timişoarei. Primăria le reface, după care vin diverse firme şi le sparg din nou, pentru diferite lucrări de utilităţi, sau intervin operatorii de telecomunicaţii care duc în subteran cablurile. Oficialii municipalităţii spun că lucrările... nu se pot sincroniza, pentru că asta ar însemna ca dezvoltarea oraşului să stagneze, dar că firmele sunt obligate să refacă drumurile şi trotuarele pe care le sparg.
Oficialii Primăriei Timişoara nu pot spune cu exactitate când ar urma să fie dată în folosinţă noua sală polivalentă a oraşului, aflată în construcţie în zona Stadionului „Dan Păltinişanu”, dar un lucru este cert: va mai fi încă nevoie de bani de la bugetul local pentru a o pune la punct, după ce aleşii au aprobat deja alocarea sumei de peste 2 milioane de euro pentru această investiţie. Primarul Nicolae Robu a dezvăluit faptul că sala polivalentă din Drobeta-Turnu Severin, Mehedinţi, a servit ca model la proiectarea celei din Timişoara.
Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, consideră „ciudată” iniţiativa fostului premier Călin Popescu Tăriceanu de a forma o nouă mişcare liberală „lipit de un partid socialist”. În ceea ce priveşte fosta apropiere dintre PNL şi PSD, Robu reaminteşte că la ora actuală liberalii sunt pe poziţii adverse cu socialiştii.
Liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, susţine că este pregătit să lase orgoliile şi sechelele trecutului de dragul alianţei cu filiala locală PDL şi cere acelaşi lucru şi de la membrii organizaţiei pe care o conduce. Mai mult, pentru ca această coalitie să funcţioneze, liberalul se declară dispus să îngroape securea războiului şi cu deputatul PDL Alin Popoviciu, însă cu precizarea că nu va tolera nicio ilegalitate, de oriunde ar veni aceasta.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții și petreceri.
Eveniment
O femeie de 46 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa pe trecerea de pietoni, pe Calea Aradului din Timișoara. Accidentul s-a produs vineri, 20 februarie, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Eveniment
Pompierii intervin vineri seara după ce un zid a căzut peste o femeie în localitatea Alioș. UPDATE. Femeia a murit
Ştiri din Timiș
Schimb dur de replici, în online, între viceprimarul Ruben Lațcău și șeful CJ Timiș, Alfred Simonis, pe tema accesului la viitorul Institut Regional de Oncologie Timișoara. Miza: investiția de 240 de milioane de euro și responsabilitatea pentru infrastructura rutieră din jurul spitalului.
4
Capitală Culturală
„Ba tu să taci!”. Sub acest generic se va desfășura la Timișoara evenimentul Noaptea ideilor/Nuit des Idées 2026, propus de Institutul Francez. Programul acestuia include dezbateri deschise tinerilor interesați de politică și militantism civic, proiecție de film și discuții încrucișate.
Capitală Culturală
Actorul Lajter Márkó Ernesztó este protagonistul unui one-man show autobiographic ce va avea premiera în acest sfârșit de săptămână, în spațiul barului Copacabana din Piața Unirii. Intitulată „Ruptură” și produsă de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, monodrama „urmărește traseul unui copil crescut într-un sat din Bihor în care fotbalul este limbaj universal”.
Capitală Culturală
Două reprezentații extraordinare ale operei „Trubadurul” de Giuseppe Verdi îl readuc la pupitrul orchestrei Operei Naționale Române din Timișoara pe maestrul David Crescenzi, dirijorul italian de al cărui nume se leagă unul dintre cele mai strălucite decenii ale istoriei culturale recente timișorene și o mulțime de prietenii printre iubitorii artei lirice din urbe. Pasiuni violente, trădări, secrete, iubire obsesivă și un final tragic: „Trubadurul” este una dintre cele mai intense opere verdiene. Versiunea timișoreană a spectacolului poartă semnătura regizorală a maestrului Corneliu Murgu.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara solicită 9,8 milioane de lei din fonduri europene pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16. Investiția totală se ridică la 17 milioane de lei, diferența urmând să fie asigurată din bugetul local. Proiectul vizează modernizarea completă și creșterea eficienței energetice.
3