Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, a ales să lanseze „apeluri mediatice” către Guvern, lunar, prin care să ceară alocarea de fonduri pentru finanţarea unor obiective de interes major pentru timişoreni. Vorbim despre obiective aflate în jurisdicţia Guvernului, cum ar fi şoseaua de centură a oraşului sau Gara de Nord.
Dacă vă imaginaţi că o lucrare nouă ar trebui să fie fără cusur, vă înşelaţi. A constatat-o primarul Timişoarei, Nicolae Robu, hotărât să inaugureze, marţi, o nouă zonă cu asfalt proaspăt, în cartierul Aradului, în spatele blocurilor de pe strada Orşova. La faţa locului, surpriză. Edilul-şef a constatat că apa bălteşte pe drumul recent asfaltat, că este plin de bălării şi sunt maşini abandonate. A promis sancţiuni pentru cei care au recepţionat lucrarea, dar a aflat apoi... că recepţia nu s-a făcut încă. După inaugurare sunt programate remedieri...
Fragila majoritate nou-formată în Consiliul Local Timişoara este pusă din nou în pericol de refuzul primarului Nicolae Robu de a introduce în plenul CLT proiectul de validare a lui Dan Idolu (PSD), care ar trebui să îl înlocuiască pe Florin Bîrsăşteanu (PSD), proaspăt ales deputat de Timişoara. Preşedintele PSD Timişoara, Sorin Grindeanu, susţine că aleşii locali ai partidului sunt pregătiţi să blocheze toate proiectele până în momentul în care primarul „va respecta legea”, ceea ce ar duce la un blocaj administrativ.
Circul continuă în Consiliul Local Timişoara. Dacă în recenta campanie electorală social-democraţii susţineau sus şi tare că USL încă trăieşte, pe aceeaşi logică, primarul Nicolae Robu spune acum că, dacă USL trăieşte, este nevoie și de acceptul său, ca şi copreşedinte al USL Timiş, pentru ca reprezentantul PSD Dan Idolu să poată intra în consiliul local după demisia lui Florică Bîrsăşteanu, ales parlamentar! Idolu este următorul pe lista... USL. Robu refuză să introducă în plenul CLT proiectul privind validarea mandatului său de consilier. Vedeţi cu ce ameninţă PSD...
Cei doi liberali care doresc să ia locul fostului preşedinte PNL Crin Antonescu – Klaus Iohannis şi Ioan Ghişe – au participat, vineri, la Timişoara, la o întâlnire cu liberalii din vestul ţării, înaintea congresului care va avea loc la finele săptămânii viitoare, la Bucureşti. După întâlnire, Ghişe nu a participat la întâlnirea cu jurnaliştii, însă Iohannis a explicat viziunea lui în ceea ce priveşte o viitoare unificare a partidelor de dreapta. În opinia lui, politicienii de dreapta trebuie să aibă curajul de a construi un proiect fără Traian Băsescu.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții și petreceri.
Eveniment
O femeie de 46 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa pe trecerea de pietoni, pe Calea Aradului din Timișoara. Accidentul s-a produs vineri, 20 februarie, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Eveniment
Pompierii intervin vineri seara după ce un zid a căzut peste o femeie în localitatea Alioș. UPDATE. Femeia a murit
Ştiri din Timiș
Schimb dur de replici, în online, între viceprimarul Ruben Lațcău și șeful CJ Timiș, Alfred Simonis, pe tema accesului la viitorul Institut Regional de Oncologie Timișoara. Miza: investiția de 240 de milioane de euro și responsabilitatea pentru infrastructura rutieră din jurul spitalului.
4
Capitală Culturală
„Ba tu să taci!”. Sub acest generic se va desfășura la Timișoara evenimentul Noaptea ideilor/Nuit des Idées 2026, propus de Institutul Francez. Programul acestuia include dezbateri deschise tinerilor interesați de politică și militantism civic, proiecție de film și discuții încrucișate.
Capitală Culturală
Actorul Lajter Márkó Ernesztó este protagonistul unui one-man show autobiographic ce va avea premiera în acest sfârșit de săptămână, în spațiul barului Copacabana din Piața Unirii. Intitulată „Ruptură” și produsă de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, monodrama „urmărește traseul unui copil crescut într-un sat din Bihor în care fotbalul este limbaj universal”.
Capitală Culturală
Două reprezentații extraordinare ale operei „Trubadurul” de Giuseppe Verdi îl readuc la pupitrul orchestrei Operei Naționale Române din Timișoara pe maestrul David Crescenzi, dirijorul italian de al cărui nume se leagă unul dintre cele mai strălucite decenii ale istoriei culturale recente timișorene și o mulțime de prietenii printre iubitorii artei lirice din urbe. Pasiuni violente, trădări, secrete, iubire obsesivă și un final tragic: „Trubadurul” este una dintre cele mai intense opere verdiene. Versiunea timișoreană a spectacolului poartă semnătura regizorală a maestrului Corneliu Murgu.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara solicită 9,8 milioane de lei din fonduri europene pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16. Investiția totală se ridică la 17 milioane de lei, diferența urmând să fie asigurată din bugetul local. Proiectul vizează modernizarea completă și creșterea eficienței energetice.
3