Cei doi antrenori care conduc destinele lui Poli, Cosmin Contra şi Vali Velcea au ieşit pentru prima dată împreună în faţa presei, după prezentarea oficială.
Fabrica de nori organizează la sfârşitul săptămânii o nouă ediţie a evenimentului „Troc ad hoc”, schimburi de obiecte şi haine la Timişoara. Reprezentanţii Asociaţiei Clouds Factory promit că doritorii vor avea parte de socializare şi muzică bună.
Podurile din oraşul de pe Bega vor fi prezentate într-o inedită expoziţie de fotografie şi pictură care va fi deschisă joi la galeria de la parterul Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara. Sunt bineveniţi toţi cei care vor să descopere această moştenire istorică.
Viceprimarul Timişoarei Adrian Orza vrea să propună consiliului local declararea zilei de 18 octombrie ca zi de importanţă locală, pentru ca timişorenii să nu uite de data la care, în anul 1716, Prinţul Eugeniu de Savoya cucerea Cetatea Timişoarei, care era astfel eliberată de sub dominaţia turcească.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au început în sfârşit să aplice amenzi în cazul firmelor care deschid şantiere în oraş şi murdăresc şoselele şi creează praf. Din spusele viceprimarului Adrian Orza, s-au ales cu sancţiuni inclusiv societăţile care execută lucrări de infrastructură pentru primărie şi societăţile din subordinea consiliului local.
Eveniment
Vijelia de vineri după-amiază a provocat mai multe intervenții în Timiș. Pompierii au avut 12 misiuni, după ce copaci și crengi au căzut, inclusiv peste patru mașini, iar o gospodărie din Chișoda a fost inundată.
Ştiri din Timiș
Un elev din Timișoara a obținut o performanță de excepție la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), desfășurată în perioada 2–8 august, la Astana, în Republica Kazahstan.
Cinema
Recomandarea din această săptămână este „Monsters of God”, un documentar împărțit în cinci episoade care explorează lumea traficului ilegal cu reptile și oamenii care au contribuit la transformarea unei pasiuni de nișă într-o afacere clandestină cu ramificații internaționale.
Ştiri din Timiș
Un timișorean a primit premiul I la nivel național, la categoria „Părinte - agent al schimbării”, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Galei Elevului Reprezentant, organizată de Consiliul Național al Elevilor.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Arena „Eroii Timișoarei” din Calea Buziașului au ajuns la un stadiu de aproximativ 85%. Deși canicula a întrerupt temporar montarea acoperișului, constructorul estimează că stadionul ar putea fi recepționat înainte de termenul contractual din decembrie.
7
Eveniment
Patru mașini s-au accidentat vineri în zona Metro din Calea Șagului, traficul fiind afectat.
Eveniment
A vândut ani la rând anvelope, jante și piese auto în toată țara, însă fără să își autorizeze activitatea și fără să declare veniturile obținute. Acum, un bărbat din Timiș a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, iar procurorii spun că prejudiciul adus statului depășește 150.000 de lei.
2
Eveniment
Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din Timiș după ce ar fi transmis în direct, pe o platformă de socializare, videoclipuri cu conținut sexual explicit și acte de exhibiționism. Unele dintre transmisiuni au strâns peste 22.000 de spectatori, iar anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. UPDATE. Unul dintre suspecți, arestat pentru o lună
2