Un sondaj de opinie care va fi organizat de PNL Timiş în această primăvară îl va desemna pe cel care va intra în lupta din alegerile locale din 2012, pentru funcţia de primar al Timişoarei şi de preşedinte al CJ Timiş.
Locuitorii de pe mai multe străzi din Timişoara vor rămâne la începutul săptămânii viitoare fără apă caldă şi căldură, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm.
Formaţia maghiară Neo a susţinut un concert extraordinar, joi seara, la cafeneaua D’Arc din Timişoara. Amatorii de sunete electronice moderne au avut parte de un show pe cinste, care a inclus şi o proiecţie de film şi un after-party.
Voluntari din patru judeţe din ţară, printre care şi Timişul, vor lua parte sâmbătă la cea de-a doua activitate de plantare de puieţi din această primăvară în cadrul mişcării naţionale de împădurire iniţiate de Asociaţia EcoAssist. Se vor planta stejari, salcămi şi plopi.
Liberalii timişeni au hotărat să-i ironizeze pe democrat-liberali de 1 aprilie şi pe liderul acestora, Emil Boc, care afirma recent că România va ieşi din criză. Aproximativ 30 de tineri din PNL, în frunte cu deputatul Horia Cristian, s-au adunat vineri la protest în faţa sediului PDL Timiş.