Pentru că Timişoara a intrat în finala competiţiei pentru desemnarea Capitalei Earth Hour România 2012, timişorenii s-au mobilizat şi, la chemarea primăriei, au venit cu mii de PET-uri, vineri, în centrul oraşului. În faţa Operei s-au strâns sute de saci cu PET-uri.
Angajaţii Aquatim Timişoara au început refacerea fântânii de la Punctele Cardinale, astfel încât, zilele următoare, timişorenii să se poată bucura din nou de spectacolul apei.
Palmaresul clubului FC Politehnica Timişoara a ajuns acasă! Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Timişoara, Marian Iancu, a anunţat, joi, că gruparea bănăţeană şi-a recuperat palmaresul şi toate drepturile conexe de la societatea condusă de Claudio Zambon, printr-o hotărâre a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Locuitorii de pe mai multe străzi din Timişoara vor avea vineri probleme cu furnizarea apei calde şi a căldurii din cauza unor lucrări pe care le va efectua Coltermul la reţeaua termică primară. Vedeţi care vor fi zonele afectate.
Preşedintele UDMR Timiş, Halasz Ferenc, i-a cerut din nou prefectului Mircea Băcală, joi, să aplice legea în cazul primarului de la Tormac, condamnat definitiv la doi ani şi trei luni de închisoare cu suspendare pentru omor din culpă în urma unui accident, în vara lui 2011, şi să-l suspende pe edil din funcţie.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea un nou sistem pentru gestionarea pisicilor fără stăpân: căsuțe standardizate pe domeniul public, prin parteneriate cu asociații și ONG-uri. Căsuțele vor fi donate, întreținerea revine asociațiilor, iar nerespectarea regulilor se sancționează.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara au aplicat 23 de sancțiuni într-o singură lună, după ce au descoperit persoane și firme care au abandonat sau au incendiat deșeuri pe domeniul public. Cea mai mare amendă se ridică la 60.000 de lei.
Ştiri din Timiș
Proiect european de peste 12,9 milioane de euro: ABA Banat demarează intervenții verzi pe râul Timiș
Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a făcut un pas decisiv în implementarea proiectului european Land4Climate, după finalizarea procedurii de achiziție pentru serviciile de proiectare necesare aplicării soluțiilor bazate pe natură pe terenurile private ale partenerilor români.
Ştiri din Timiș
La doar 37 de ani, Bogdan Ivana duce cea mai grea bătălie a vieții sale: lupta cu o tumoră cerebrală de gradul IV. În spatele ușilor de spital, o familie tânără încearcă să rămână în picioare, în timp ce boala avansează, iar costurile tratamentului îi apasă tot mai greu.
Utile
Vineri, 13 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Lansare de album, atelier de lumânări, concerte, proiecții de film sau expoziții - sunt câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte vineri, 13 februarie.
Ştiri din Timiș
Un nou proiect cultural de anvergură prinde contur în județul Timiș. Muzeul Satului Bănățean Timișoara a încheiat un parteneriat cu Primăria Orașului Deta pentru amenajarea și dezvoltarea Muzeului Orașului Deta, un demers menit să valorifice patrimoniul local și să consolideze rețeaua muzeală din Banat.
1