Gata vacanţa şi pentru voleibalistele Lugojului. Revelaţia sezonului trecut din Divizia A1 a început pregătirile cu ambiţia de a ataca primul sezon în care va debuta în cupele europene. La începutul acestei săptămâni s-a sunat adunarea pentru CSM Lugoj.
Incendiu devastator, în noaptea de luni spre marţi, în comuna Moşniţa Nouă din judeţul Timis. Flăcări puternice au distrus o locuinţă în numai o oră. Totul, spun pompierii, a plecat de la un scurtcircuit la instalaţia electrică.
„După lupte seculare care au durat câteva luni, iată că, încet, dar sigur, Poşta din Dudeştii Noi reintră pe vechiul făgaş, asigurând serviciile necesare locuitorilor comunei. De unde se adevereşte că atunci când se vrea, se poate” consideră primarul Alin Nica.
Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara îşi invită pasagerii la concurs. La competiţie sunt invitaţi să participe toţi cei care au plecat în vacanţă, de pe Aeroportul Timișoara, în perioada 1 iulie - 31 august 2011.
Sa conduci o masina performanta nu este asa de usor cum ati putea crede. Pentru asta ar fi nevoie de cursuri speciale de conducere. AMG Driving Academy ne ofera un serial despre cum sa conducem o astfel de masina.
Ştiri din Timiș
Programul de studii masterale este disponibil tinerilor din Timisoara si nu numai, care doresc sa dobandeasca sau sa-si largeasca cunostintele in domeniul statisticii.
Horoscop
Există perioade în astrologie când întreaga dinamică a vieții își schimbă textura. Un astfel de moment este marcat de intrarea lui Jupiter, planeta expansiunii, norocului, prosperității și a marilor viziuni, în constelația Leului. Începând cu 30 iunie pentru o perioadă de un an, Jupiter ne aduce invitația să ne recuperăm bucuria de a trăi și să privim viața prin lentila iubirii.
Utile
Vineri, 2 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi, 2 iulie, continuă Festivalul Inimilor în Parcul Rozelor și JAZZx NOW în Piața Libertății. Mai puteți merge la un tur ghidat, la film sau la expoziții.
România
Ilie Bolojan spune că refacerea coaliției este puțin probabilă și că România ar putea avea guverne minoritare sau soluții temporare de tip „armistițiu” politic, din cauza lipsei de încredere între partide.
6
România
Partidul Național Liberal (PNL) susține că decizia Tribunalului București nu afectează conducerea aleasă la Congresul din 21 iunie și anunță că o va contesta, în timp ce instanța a suspendat unele hotărâri privind organizarea congresului.
România
Un cetățean marocan a fost declarat indezirabil în România pentru 10 ani, după ce SRI a transmis că promova ideologia teroristă și radicaliza persoane din țară.
2
Capitală Culturală
Un puzzle al teoremei lui Pitagora, un pendul cu nisip, o balanță bazată pe legea pârghiei, un dom geodezic: sunt doar câteva dintre exponatele care vor putea fi descoperite, atinse, testate săptămâna viitoare, în curtea și la parterul Centrului de Proiecte Timișoara (str. Vasile Alecsandri nr. 1).