Eveniment de excepţie în Timişoara. Consulul general al României în Cape Town şi consulul onorific al ţării noastre în SUA se întâlnesc într-o o discuţie despre regimul totalitar comunist.
În vreme ce rezultatele dezastruoase ale bacalaureatului lasă în universităţile din Timişoara mii de locuri libere, la Universitatea de Vest un alt mare gol financiar îl lasă şi dispariţia a şase domenii de doctorat. Pe durata celor trei ani de desfăşurare a acestor cursuri, universitatea din Timisoara are un buget mai mic cu peste 200.000 de euro.
Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă s-a întrunit, miercuri, la Prefectura Timis, pentru a discuta despre situaţia grădiniţei din localitatea Satchinez, închisă de mai bine de jumătate de an din cauza emanaţiilor de gaz, şi problema poluării apei potabile din satul Pordeanu, de la Beba Veche, unde localnicii primesc de câteva luni apă cu cisterna.
Prima ediţie a concursului de pescuit la crap - Cupa Girocului şi-a desemnat recent câştigătorii. Posesorul celui mai întins fir a plecat acasă cu un premiu în valoare de 1.800 lei. Locul al doilea al podiumului a fost recompensat cu 1.300 iar al treilea cu 800 de lei.
Punerea în aplicare a prevederilor noii Legii a învăţământului convoacă directorii noilor centre financiare din municipiul Lugoj la şedinţă. Şeful executivului a subliniat faptul că bugetul urmează să fie defalcat pe fiecare unitate de învăţământ şi vor fi întâmpinate unele dificultăţi, întrucât Guvernul nu a adoptat normele metodologice care să prevadă cuantumul de fonduri pentru fiecare elev.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs duminică, 11 octombrie, pe DN68A, în județul Timiș. În urma impactului dintre două autoturisme, un tânăr în vârstă de 18 ani a fost rănit.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs duminică, 11 octombrie pe drumul județean DJ 681, între localitățile Gladna Montană și Fârdea, din județul Timiș. Trei persoane au fost rănite și transportate la spital.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 71 de ani, a anunțat duminică, 11 octombrie, că va fi supus unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar, depistat într-un stadiu incipient în urma unor investigații medicale recente.
Lugoj
Nouă firme și asocieri s-au înscris la licitația Primăriei Lugoj pentru reabilitarea a trei clădiri din ansamblul Liceului „Coriolan Brediceanu”. Contractul are o valoare de aproape 17,5 milioane de lei, cu TVA.
Ştiri sportive
Cristiano Ronaldo a fost suspendat provizoriu de Federația Portugheză de Fotbal, după ce a părăsit cantonamentul naționalei înaintea meciului cu Danemarca. Cazul său va fi analizat de Comisia de Instrucție Disciplinară.
Capitală Culturală
În parcul din jurul Castelului Huniade, cavalerii își vor încrucișa spadele, meșterii își vor deschide atelierele, iar menestrelii vor readuce la viață muzica vechilor curți și taverne. Muzeul Național al Banatului invită publicul la Festivalul Medieval.
2
Mapamond
Aeroportul internațional King Khalid din capitala Arabiei Saudite a fost lovit sâmbătă de o rachetă lansată din Yemen, care a explodat între două terminale de pasageri.
2