Grădini pe căminele Politehnicii din Timişoara, mai mulţi arbori pe străzi, controale în trafic şi la intrarea în oraş pentru depistarea maşinilor care poluează, taxiuri eco şi maşini electrice la instituţiile publice, amenzi pentru marii poluatori, un control mai strict al şantierelor – acestea sunt soluţiile propuse de timişoreni pentru reducerea poluării.
Două splendide expoziţii, având în comun o bună parte dintre autori, au adus ciorchine de lume, marţi, la Muzeul de Artă din Timişoara. Lucrările Simpozionului Internaţional de Pictură Gărâna 2011 şi cele 22 de butoaie de vin tranformate în opere plastice de artişti din Franţa şi România, în expoziţia experimentală “Barrique Art. Artă şi Vin. De Gustibus” au fost prezentate, în aceeaşi seară, de Marcel Tolcea, directorul MAT.
Încă o captură de ţigări în judeţul Timiş. Poliţiştii au depistat în trafic, marţi, un autocamion în care se aflau ascunse în locuri improvizate peste 2500 de pachete de ţigări de contrabandă. Şoferul autovehiculului s-a ales cu dosar penal.
Lubos Bena îşi interpretează repertoriul de blues la ghitară rezofonică, iar Matej Ptaszek cântă la muzicuţă şi la cele mai neobişnuite pseudoinstrumente, între care o pâlnie veche de gramofon. Cei doi reunesc, muzical, Ceho- Slovacia şi se vor afla pentru prima dată în România, cu prilejul Galei Blues-Jazz de la Timişoara, eveniment care se desfăşoară în 12-13 noiembrie, la Sala Capitol.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au efectuat, la sfârșitul săptămânii trecute, o razie pe străzile din Timișoara, pentru a-i prinde pe șoferii care nu respectă regulile de circulație. Cu această ocazie, polițiștii au suspendat 20 de permise de conducere și au dat aproape 300 de amenzi, în valoare de peste 26.000 de lei.
Azi în Timișoara
Marți, 24 februarie, puteți celebra Dragobetele la teatru, la concerte, la expoziții sau să petreceți în oraș.
Capitală Culturală
După o absență de câteva luni, la Teatrul Maghiar din Timișoara se va relua îndrăgitul spectacol „Pericles”, în regia lui Philip Parr. „Pericles” este o reinterpretare contemporană a piesei lui William Shakespeare, care ne poartă într-o călătorie fascinantă prin suferințe, pierderi și miracole, o poveste despre curaj și redescoperire.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a drumului județean care leagă Timișoara de Sânandrei vor începe în perioada imediat următoare, anunță președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Proiectul vizează extinderea la patru benzi a DJ 692, pe sectorul care pornește din DN69, din zona descărcării de pe Autostrada A1 de pe Calea Aradului.
Eveniment
Trei bărbați au dat spargerea într‑un magazin din Timișoara și au fost prinși de polițiști cu bunurile furate, aproape 200 de pachete de țigarete, pachete de cafea și hrană pentru animale, după ce ar fi pătruns fără drept în unitatea comercială de pe Bulevardul 16 Decembrie 1989.
Eveniment
Un bărbat a suferit arsuri după ce un incendiu a izbucnit luni la o locuință de pe strada Vadul Crișului din Timișoara. Pompierii acționează pentru stingerea focului, în timp ce victima primește îngrijiri medicale. UPDATE. Incendiul a fost stins
Cinema
Publicul din Timișoara este invitat la o nouă serie de proiecții de film de autor, organizată sub titlul „Marele Ecran prezintă”, un program aniversar dedicat documentarelor independente, actuale și relevante. Proiecțiile au loc la Cinema Studio și sunt urmate de discuții cu invitați.
Eveniment
Cinci femei au fost depistate de jandarmi în timp ce vindeau produse suspectate a fi contrafăcute, inscripționate cu mărci renumite, la Timișoara. Au fost ridicate 275 de bunuri, iar pe numele lor au fost întocmite acte pentru punerea în circulație de produse cu marcă înregistrată. Au primit și 2 amenzi pentru injurii.