Alteţa Sa Regală Principele Radu al României va fi prezent miercuri la Timişoara, unde va susţine o prelegere pentru studenţii de la Universitatea de Vest şi va participa la lansarea volumului „Principele Radu, un destin”, scris de Vladimir Creţulescu şi Corina Murafa.
Geniul lui Gigel Bucur a adus bucuria în rândul fanilor alb violeţi. După 12 ani de aşteptare Poli a reuşit să bată Dinamo prin cele două goluri marcate de Bucur. Imagini meci
|
| Video
|
|
| 
Unul dintre proiectele de hotărâre care vor intra în atenţia consilierilor locali din Timişoara în următoarea perioadă se referă la cumpărarea unui bloc cu 129 de garsoniere, de pe strada Polonă. Imobilul cu patru etaje este proprietate privată.
PNL Timiş a sesizat, la numărul de urgenţă 112, că voluntari ai PDL au împărţit bilete gratuite la meciul FC Timişoara-Dinamo şi au dat cafea gratuită la cofetăria Trandafirul, în opinia liberalilor aceasta reprezentând mită electorală.
Ştiri din Timiș
Prima ediție a Timișoara Playground Festival va avea loc între 11 și 20 septembrie, în Piața Operei și Piața Libertății. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și Mons Events. Înscrierile sunt deschise până la 1 septembrie.
Ştiri din Timiș
Weekendul acesta, „Copiii joacă șah” în Atrium, în cadrul competiției devenite deja tradiție, la atelierele creative au ocazia să descopere lumea LEGO® și a roboticii și să picteze pe figurine de ipsos, iar la Carnavalul Clovnilor Veseli distracția este invitatul special.
Ştiri din Timiș
Satul Bodo din comuna Balinț se pregătește pentru o nouă zi de sărbătoare. Duminică, 30 august, de la ora 14,30, localnicii și turiștii sunt invitați la cea de-a treia ediție a Festivalului Ceaunelor, un eveniment dedicat gastronomiei, muzicii și, mai ales, comunității.
Cinema
Două dintre filmele care au marcat cinematografia americană vor putea fi revăzute pe marele ecran la Timișoara, în cadrul seriei Timeless Timiș. „The Godfather” și „The Godfather: Part II”, regizate de Francis Ford Coppola, vor fi proiectate pe 5 și 6 septembrie, la Cinema Timiș.
România
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vine în sprijinul contribuabililor cu două aplicații gratuite care permit verificarea mai simplă a datelor raportate prin declarația D406 SAF-T. Instrumentele sunt concepute astfel încât firmele să poată identifica eventualele erori și neconcordanțe înainte de transmiterea declarațiilor către ANAF.
Cinema
O proiecție de film va avea loc vineri, 4 septembrie, pe terenul fostului stadion „Dan Păltinișanu” din Timișoara, înaintea celei de-a doua ediții a Timișoara Football Film Festival (TMFF). Documentarul „Ultras”, realizat de regizoarea suedeză Ragnhild Ekner, va fi proiectat în aer liber, pe platoul fostei Peluze Sud, loc care a fost timp de decenii unul dintre punctele importante pentru suporterii timișoreni.
1
Ştiri din Timiș
Turul României, cea mai prestigioasă competiție ciclistă din țară și una dintre cele mai importante din Sud-Estul Europei, aduce la start 23 de echipe din 16 țări, ediția din acest an reunind aproximativ 150 de cicliști care vor parcurge peste 800 de kilometri, în 5 zile și 5 etape, între 9 și 13 septembrie.
Capitală Culturală
Asociația Bis (Bis Teatru) organizează al XVI-lea festival de teatru independent „25 de ore de teatru non-stop”, o ediție care propune 20 de evenimente în 12 spații din oraș. Cap de afiș al acestei ediții este spectacolul „Lalele, păsări și beton”, producție a companiei Reactor Cluj, anunță organizatorii.