Colegiul Naţional C.D. Loga este prima unitate de învăţământ din Timiş care a achiziţionat un sistem de acces în şcoală pe bază de cartelă. Sistemul este instalat, iar în aproximativ două săptămâni toţi elevii şi profesorii liceului vor intra şi ieşi din unitatea de învăţământ doar pe bază de cartelă. Măsura este luată pentru a reduce absenteismul din cadrul liceului.
Un bărbat de 64 de ani din localitatea Moravița a furat, luni seara, mai multe bunuri dintr-o Dacie, parcată pe aleea Ghirodei din Timișoara, pe care mai apoi a incendiat-o. Pompierii au sosit la fața locului pentru a stinge incendiul, iar bărbatul a fost dus la secția de Poliție pentru audieri.
Alpiniştii timişorenii au fost la mare înălţime, la propriu şi la figurat, în 2011! Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă a decernat titlul de cel mai bun club al anului recent încheiat Clubului Sportiv Alternative din Timişoara, graţie rezultatelor foarte bune.
Dorin Goga şi Laszlo Sepsi vor lăsa frigul din Banat pentru căldura din Turcia. Cei doi au fost convocaţi în lotul lărgit care va face pregătirea centralizată împreună cu restul echipierilor de la Naţionala României. Tot la naţionale vor ajunge şi câţiva dintre tinerii Timişoarei.
BC Timişoara va juca la Bucureşti în turneul final al Cupei României la baschet masculin. Alb-violeţii, care vor avea de înfruntat CSM Oradea în semifinale, au pierdut licitaţia, dar se pot declara mulţumiţi cu faptul că au primit organizarea All Star Game-ului din 20 februarie.
Mapamond
Consilierii independenți ai Uniunii Europene au spus, marți, că țările membre nu sunt pregătite de înrăutățirea schimbărilor climatice și ar trebui să investească bani urgent pentru a proteja oamenii și infrastructurile de inundații, incendii forestiere și valuri severe de căldură, potrivit Reuters.
Ştiri din Timiș
Trei terase din zona centrală a Timișoara – din Piața Libertății, de pe Eugeniu de Savoya și de pe Gheorghe Lazăr – au fost desființate de municipalitate, după ce funcționau fără autorizație și fără plata taxelor pentru domeniul public. Bunurile au fost ridicate, iar costurile vor fi imputate comercianților.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Osteoporoza este o afecțiune metabolică progresivă a oaselor, caracterizată prin pierderea densității și deteriorarea structurii osoase. Simptomele sunt adesea subtile, până la apariția fracturilor. Acestea includ dureri osoase, dureri la nivelul coloanei vertebrale și slăbiciune generalizată.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Într-o relație, schimbarea nu începe cu o mărturisire. Nu începe cu o recunoaștere. Începe cu tăcere. Cu evitarea subiectelor. Cu răspunsuri scurte. Cu schimbarea tonului. Majoritatea persoanelor care ajung să caute un detectiv nu o fac dintr-un impuls brusc. O fac după luni de acumulare. După zeci de conversații în care simt că explicațiile nu mai au aceeași consistență.
Ştiri din Timiș
În cadrul proiectului „Parța, de la tradiție la turism”, Muzeul Național al Banatului a organizat primul tur de ghidaj-test în comuna Parța, un demers care își propune să transforme localitatea într-un reper de turism rural bazat pe patrimoniu și produse locale.
1
Ştiri din Timiș
În 21 februarie, la Casa Tineretului FITT Timișoara (Str. Arieș nr. 19), trupa Vița de Vie invită publicul la un concert pre-aniversar dedicat celor 30 de ani de muzică, energie și povești care au definit una dintre cele mai iubite trupe din România.
1