Bal deosebit în Heaven Studio din Timișoara. Elevi de la mai multe licee din judeţ s-au îmbrăcat în costume care de care mai inedite, cu un specific aparte, ţinutele lor aparţinând anilor 20. Totul a avut loc în cadrul Balului Miss&Mister back to 20 s, în cadrul căruia au fost aleși Miss și Mister pe județul Timiș.
Veştile neplăcute pentru cei de la clubul FC Politehnica Timişoara par să nu se mai termine. Formaţia alb-violetă a primit din partea Curţii de Arbitraj Sportiv de la Lausanne decizia în cazul disputei pe care o avea cu cehii de la Banik Ostrava, legată de transferul lui Lucas Magera şi neplata sumelor datorate de Poli pentru acest transfer.
În ciuda ploii, câteva zeci de timișoreni s-au adunat vineri în Piața Victoriei, pentru a opta zi consecutivă de demonstrații împotriva președintelui Traian Băsescu și a Guvernului condus de Emil Boc.
Din toamnă, studenţii Universităţii de Vest din Timişoara vor avea posibilitatea să înveţe ce înseamnă munca într-un radio online. Asta pentru că o echipă formată din mai mulţi profesori ai Universităţii de Vest dn Timişoara şi-au propus să pună bazele unui radio web universitar.

Ştiri din Timiș

Piscină, ponton și terasă pe malul lacului. Aproape 8 milioane de lei pentru zona de agrement de la Surduc
Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea zonei turistice și de agrement de pe malul lacului Surduc. Valoarea estimată a lucrărilor este de 7,94 milioane de lei, cu TVA, iar acum, după aprobarea documentației, urmează să fie lansată licitația pentru proiectarea și execuția acestora.

Ştiri din Timiș

5 moduri de a crea un interior spectaculos folosind contraste de texturi și culori
ADVERTORIAL. Într-un interior modern, efectul vizual nu este dat doar de mobilier sau de paleta cromatică, ci mai ales de modul în care sunt alăturate materialele. O suprafață netedă lângă una reliefată sau un material cu aspect natural lângă unul cu finisaj sofisticat pot schimba complet atmosfera unei încăperi. Un decor spectaculos nu înseamnă aglomerarea de elemente, ci alegerea câtorva contraste bine controlate, care aduc personalitate și profunzime spațiului.

Ştiri din Timiș

200.000 de lei de la CJ Timiș pentru lucrări la Biblioteca Academiei Române din Timișoara
Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, alocarea a 200.000 de lei pentru lucrări la sediul Filialei Timișoara a Academiei Române. Proiectul prevede, printre altele, montarea unui lift și amenajarea unei rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități.

Eveniment

FOTO. Biciclist care a trecut pe roșu, lovit de o mașină pe bulevardul Republicii din Timișoara
Un biciclist de 52 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce traversa bulevardul Republicii pe trecerea pentru pietoni. În urma impactului, bărbatul a fost proiectat într-un alt autoturism. 1

Ştiri din Timiș

Centrul pentru copii cu tulburări de comportament din Timișoara se scumpește cu 1,55 milioane de lei
Proiectul pentru înființarea Centrului de zi pentru copii cu tulburări de comportament din Timișoara se scumpește cu peste 1,55 milioane de lei. Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, actualizarea valorii investiției de la aproape 4 milioane de lei la 5,55 milioane de lei. O parte din creștere vine din amenajarea unor locuri de parcare cerute de Primăria Timișoara.

Târgul Imobiliar

AXM Vest Imobiliare și Laurențiu Popescu, broker Kiwi Finance, prezenți la Târgul Imobiliar Timișoara TIT
Premiată pentru excelență în consultanță imobiliară în cadrul Galei Club Antreprenor, AXM Vest Imobiliare participă în perioada 3-4 octombrie la Târgul Imobiliar organizat la Congress Hall Timișoara, alături de Laurențiu Popescu, broker Kiwi Finance. Prezența noastră la acest eveniment pornește din aceeași direcție care ne definește activitatea: seriozitate, implicare reală și soluții concrete pentru fiecare client.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 1 octombrie
Joi, 1 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 octombrie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la expoziții și la spectacole.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici