La finalul anului trecut, Primăria Timişoara a emis un certificat de urbanism prin care se face un prim pas spre realizarea unui nou proiect comercial de mari dimensiuni, cel despre care se discută de destul de mult timp, pe locul fostelor hale de la Dermatina, în Calea Şagului. De asemenea, o altă reţea comercială pregăteşte pentru luna februarie deschiderea unui nou magazin, în zona Ion Ionescu de la Brad.
Necesitatea de birouri de calitate de pe piaţa timişoreană face ca interesul marilor investitori din domeniu să rămână ridicat. Dezvoltarea sectorului de servicii și al celui IT au crescut necesarul de asemenea spaţii office. Ca dovadă, unul dintre cele mai importante fonduri de investiţii şi-a anunţat intenţia obţinerii a două noi clădiri de birouri, după ce a cumpărat deja City Business Center.
Ştiri din Timiș
Un nou spațiu dedicat copiilor victime ale abuzului fizic, sexual și emoțional a fost inaugurat la Timișoara de Asociația „Inima îți vorbește”. Casa InimiLor, un refugiu terapeutic creat din dorința de a oferi alinare și sprijin celor mai vulnerabili copii, va găzdui zeci de beneficiari care încearcă să-și reconstruiască viața după traume greu de imaginat.
Ştiri din Timiș
Dotări desprinse parcă din filmele SF pentru echipajele Serviciului de Ambulanță al Județului Timiș. Salvatorii au primit autospeciale de ultimă generație dotate cu roboți pentru resuscitare, conexiuni la satelit pentru transmisiuni live din timpul intervențiilor și dispozitive pentru dezinfectare cu ozon. Mașinile pot fi întâlnite deja în trafic.
Eveniment
Un bărbat de 52 de ani a fost reținut după ce a fost prins la volan fără permis, conducând un autoturism neînmatriculat și fără plăcuțe de înmatriculare. Polițiștii au constatat și că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan.
2
Utile
Noi restricții de circulație vor fi instituite în Timișoara începând de săptămâna viitoare, pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare și intervenții de întreținere rutieră. Traficul va fi afectat pe Calea Torontalului și în zona de sud a orașului, unde sunt programate închideri și devieri până în luna septembrie.
Utile
Sâmbătă, 6 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri și proiecții, la cursa bărcilor amuzante pe Bega sau la un festival la Muzeul Satului.
Ştiri din Timiș
Dimineața a început să arate altfel în ultimii ani. Nu mai e vorba doar de o cană de cafea băută în grabă, ci de un ritual deliberat, în care ceea ce pui în corp contează tot atât cât și felul în care o faci.