Timișorenii ce trec în aceste zile pe lângă balta Aurora din zona Dâmboviței pot să asiste la un spectacol inedit. Bărcuțe de mii de euro ce pot atinge viteze de 100 kilometri la oră, mânuite de mâini sigure de campioni europeni, au brăzdat luciul apei.
Cele mai frumoase exponate de navomodele pot fi admirate în aceasta săptămână la complexul sportiv Aurora, în cadrul unei întreceri la care s-au înscris zeci de participanţi din ţară şi străinătate. Campionat European de navomodelism la Timisoara

Eveniment

Banatul se topește: peste 30°C în locuințe și Cod Roșu de caniculă de marți
Banatul rămâne sub asediul caniculei, iar temperaturile vor ajunge luni până la 38 de grade Celsius. Meteorologii au emis luni o avertizare de tip Cod Portocaliu pentru județele Timiș și Caraș-Severin și avertizează că disconfortul termic va fi accentuat, iar nopțile vor rămâne tropicale. De mâine, avertizarea pentru caniculă trece la Cod Roșu.

Sănătate

Urmează zile de foc în Timiș. Recomandările Ministerului Sănătății pentru zilele cu temperaturi extreme
Județul Timiș se află astăzi, 3 august, sub cod portocaliu de caniculă, iar de marți, 4 august, va intra sub cod roșu, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). În acest context, Ministerul Sănătății recomandă populației să evite expunerea la soare în orele de vârf, să se hidrateze corespunzător și să acorde o atenție deosebită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.

Ştiri din Timiș

Ai parcat pe locurile de încărcare electrică din Timișoara? Riști amendă de la Poliția Locală
Potrivit Poliției Locale Timișoara, tot mai mulți cetățeni care folosesc autovehicule cu încărcare electrică au transmis, în ultima perioadă, sesizări telefonice pentru alți șoferi care opresc sau staționează pe locurile destinate încărcării electrice.

Sănătate

Canicula poate agrava bolile respiratorii la copii. Medicii timișoreni explică la ce trebuie să fie atenți părinții
Medicii de la Compartimentul de Pneumologie Pediatrică al Clinicii Bega atrag atenția că temperaturile foarte ridicate din această perioadă pot agrava simptomele copiilor care suferă de astm bronșic, fibroză chistică sau alte boli respiratorii cronice. Căldura excesivă, deshidratarea și poluarea pot crește riscul apariției complicațiilor, iar părinții sunt sfătuiți să respecte tratamentul și să monitorizeze atent starea copiilor.

România

Guvernul discută luni cu consumatorii industriali despre reducerile de electricitate
Guvernul va discuta cu marii consumatori industriali posibilitatea unor reduceri voluntare ale consumului de energie electrică în orele de vârf, după oprirea Reactorului 1 de la Cernavodă din cauza nivelului scăzut al apei provocat de secetă. 2

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 3 august
Luni, 3 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Cariere de Poveste

FOTO. Francisca Hoca Virag, campioană națională la acrobație la cerc suspendat: „Dacă ești dedicat, e mult mai ușor să performezi”
Francisca Hoca Virag a fost vreme de 31 de ani balerină la Opera Națională Română din Timișoara. Chiar dacă și-a pus poantele în cui, a continuat să fie activă și a înființat la Timișoara primul club sportiv de pole dance. Recent, a devenit campioană națională la această disciplină. De asemenea, este organizatoarea Check Art Festival, unde colaborează și cu fiica sa ca mim și cu fiul său ca statuie vivantă.

Horoscop

Horoscop săptămâna 3-9 august
Află ce îți rezervă astrele în această săptămână:

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici