Descinderi în forță, marți dimineața, în localitățile din apropierea orașului Lugoj. Trupele speciale ale poliției împreună cu cei de la DIICOT au destructurat o rețea care se ocupa cu producerea ilegală a armelor de foc cu glonț și alice.
O echipă de muncitori care renovează Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara au găsit în podul școlii aproape 40 de cartușe și au sunat la 112. Muniția urmează să fie preluată de polițiști pentru cercetări.
Pompierii din Timișoara se pregătesc să detoneze muniția care nu a explodat în perioada războiului sau a fost depozitată pe raza judeţului Timiş.
O nouă campanie de distrugere a muniției asanate va avea loc, marti, în poligonul Dealul Paiului din Deva, între orele 8 - 14. Reprezentantii unității militare devene îi avertizează pe locuitorii din zonă să evite poligonul pe timpul desfășurării lucrărilor, pentru prevenirea eventualelor incidente.
Mai multe dispozitive pentru confecţionat muniţie şi reparat arme au fost ridicate de poliţişti de la domiciliul unui timişorean. Poliţiştii au ridicat 12 arme, muniţia şi celelalte dispozitive descoperite, iar bărbatul va fi cercetat penal.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.
Ştiri din Timiș
Primari din județul Arad au venit la Dumbrăvița pentru a vedea cum funcționează centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar (CAV), realizat prin PNRR. Proiectul, primul de acest tip din vestul țării, a devenit exemplu pentru alte administrații locale interesate de implementarea unui sistem similar.
Târgul Imobiliar
Premier Capital Dubai va fi prezent la Târgul Imobiliar Timișoara, unde aduce în prim-plan oportunități concrete de investiție într-una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din lume.
1
Ştiri din Timiș
Comuna Ghiroda de lângă Timișoara găzduiește în perioada 7–8 martie cea de-a XV-a ediție a Târgului Apicol Internațional de Primăvară, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate apiculturii din vestul țării. Organizatorii estimează că, pe durata celor două zile, peste 5.000 de vizitatori vor participa la manifestarea care transformă localitatea într-un adevărat punct de întâlnire pentru apicultori, producători și iubitori ai produselor stupului.