Prima ieftinire a combustibililor din acest an a fost operată joi dimineaţa. La pompe, şoferii au avut surpriza de a vedea preţuri mai mici cu până la 7 bani pe litru de carburant.
Alertă la intrare în Timişoara. Un vagon cisternă s-a răsturnat, iar alte patru vagoane ale unui tren care transporta motorină au deraiat. O cisternă s-a răsturnat de pe linia ferată industrială dintre Timişoara și Moşniţa Nouă.
Unul dintre cele mai ciudate cazuri cercetate de Lucian Heiuş, noul şef al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, este cel al dispariţiei a 73 de tone de motorină din curtea Direcţiei Vamale Arad. Proaspăt numit provizoriu pe funcţie, la finalul anului 2013 el a considerat necesar să inventarieze toate problemele existente în subordinea Direcţiei, adică şi cele de la vama arădeană.
Odată cu aplicarea accizei de 7 eurocenţi pe litru de carburant, din 1 aprilie, preţurile vor fi mai mari la pompe. Tarifele la benzină şi motorină se apropie astfel de media europeană, unde nivelul de trai este mult peste cel al românilor.
Premierul Victor Ponta a anunțat că acciza de 7 eurocenți va fi introdusă la benzină și motorină din luna aprilie, iar președintele Traian Băsescu va semna documentele necesare pentru ca acordul cu FMI să redevină operațional, deoarece memorandumul nu va include această măsură.
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
6
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro.