Un motociclist a încercat să evite un autovehicul care i-a tătat calea şi s-a lovit de o maşină parcată în faţa Universităţii Politehnica din Timişoara. Din fericire, tânărul a scăpat teafăr, dar a avariat Honda şi a îndoit portierele unui Audi.
Cu susţinerea primarului de Giroc, Iosif Ionel Toma, campionul revine la clubul care-i poartă numele, MotoClubul Pascota Racing Team Giroc, după o frumoasă şi fructuoasă colaborare cu UCM Reşiţa, care a durat 5 ani.
VALENCIA. În ultima cursă a sezonului 2008, arădeanul Robert Mureşan a încheiat pe locul 21 MP din Valencia, la clasa 125cc, cu un timp de 41:55.857. Motociclistul lui Grizzy Gas Kiefer Racing a obţinut astfel cea mai bună clasare din acest an.
Eveniment
Cantități impresionante de cablu din cupru, folosite pentru modernizarea căii ferate Timișoara -Arad, au fost furate de pe un șantier din Timiș, iar trei bărbați au fost arestați preventiv în acest caz, prejudiciul fiind estimat la 1,5 milioane de euro.
Eveniment
Un elev de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un incident petrecut joi, în jurul orei 12:00, într-o școală din Jimbolia.
1
Ştiri din Timiș
Administrarea vitaminei D ridică frecvent întrebări legate de momentul potrivit și absorbție. Mai jos găsești răspunsul pe scurt, urmat de explicațiile esențiale pentru o administrare corectă.
Ştiri din Timiș
Echipa de robotică CyberMoon, din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, s-a calificat la Chicago Robotics Invitational 2026, una dintre cele mai competitive competiții internaționale de robotică. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie, în Chicago, Illinois, SUA. Pentru a putea participa, echipa face apel la sprijinul comunității pentru a acoperi costurile de peste 70.000 de euro.
1
Capitală Culturală
Cu ocazia Ziua Mondială a Apei, Administrația Bazinală de Apă Banat invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „APA – Interferențe culturale”, un eveniment care aduce în prim-plan relația profundă dintre om și apă.
Ştiri din Timiș
Adopția rămâne una dintre cele mai importante măsuri de protecție pentru copiii lipsiți de îngrijirea părinților biologici, oferindu-le șansa la o viață stabilă și la o dezvoltare armonioasă într-un mediu familial sigur. Însă, dincolo de cadrul legal, procesul implică o muncă complexă, în care rolul asistentului social este decisiv.
Ştiri din Timiș
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de construcții creative, găzduind expoziția Brickenburg In My Town - Zilele Fanilor LEGO®.
Ştiri din Timiș
Garda de Mediu Timiș a intervenit după contaminarea bălții din Parcul Pădurice și a impus măsuri imediate firmei responsabile: îndepărtarea vopselei, golirea și ecologizarea bazinului. Autoritățile spun că intervenția a fost finalizată, iar situația este acum sub control.
1