În perioada 31 octombrie – 1 noiembrie, Complexul Castel Moşniţa Nouă va găzdui un festival de diversitate culturală prin care se urmăreşte promovarea diferitelor tipuri de culturi din zona de Vest a ţării, prin implicarea societăţii civile şi sprijinirea reinserţiei victimelor traficului de persoane, aflate în asistenţa ONG-urilor specializate.

România

PSD se reunește la Sinaia pentru a stabili poziția partidului la următoarele negocieri pentru formarea guvernului
Consiliul Politic Național și grupurile parlamentare ale PSD se reunesc luni, la Sinaia, pentru a stabili mandatul conducerii partidului la negocierile pentru formarea unui nou guvern. Social-democrații vor discuta și prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentară.

Mapamond

Incident armat la un festival din Elveția. Mai multe persoane rănite
Un atac armat a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în orașul Aarau din nordul Elveției.

Turism

FOTO. Atenție la capcanele întinse turiștilor în Europa. Cele mai frecvente escrocherii
Europa rămâne una dintre cele mai populare destinații turistice din lume, atrăgând anual sute de milioane de călători. Însă numărul uriaș de turiști înseamnă și o oportunitate pentru infractorii care profită de aglomerație, neatenție și buna-credință a vizitatorilor.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 30 august 2026, în Timișoara?
Duminică, 30 august, continuă CODRU Festival și Festivalul de Operă și Operetă în Parcul Rozelor. Mai puteți participa la un tur al Turnului de Apă din Iosefin sau să mergeți la film.

Ştiri din Timiș

Explozie de la o butelie într-o localitate din Timiș. Două persoane cu arsuri
Pompierii intervin sâmbătă în localitatea Țipari după o explozie la o butelie.

Eveniment

Accident cu două persoane rănite la Sânnicolau Mare
Un bărbat de 42 de ani a provocat un accident rutier în Sânnicolau Mare, sâmbătă.

Ştiri din Timiș

Atenție la copii în aglomerație. Copil găsit după un pelerinaj în Timiș
În timpul unui pelerinaj la Mănăstirea Timișeni, o mamă a cerut ajutorul jandarmilor după ce și-a pierdut copilul într-o zonă aglomerată. Autoritățile atrag atenția asupra supravegherii copiilor. 2

Ştiri din Timiș

Cine va conduce Primăria Timișoara după Fritz? Consiliul local a ales „interimarul” încă din 2024
Mandatul lui Dominic Fritz ar putea înceta după intrarea în vigoare a noii Legi ANI, iar Timișoara ar ajunge să aibă un primar interimar înaintea alegerilor parțiale. Cine preia atribuțiile și cât durează procedura? 21

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici